Antena 3 CNN Externe Poziţia RADICALĂ a lui Barack Obama faţă de Vladimir Putin: "Aşa ceva NU se va întâmpla"

Poziţia RADICALĂ a lui Barack Obama faţă de Vladimir Putin: "Aşa ceva NU se va întâmpla"

Poziţia RADICALĂ a lui Barack Obama faţă de Vladimir Putin: "Aşa ceva NU se va întâmpla"
de O.P.    |    04 Dec 2014   •   07:39

Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat miercuri că nu crede într-o schimbare bruscă a poziţiei omologului său rus, Vladimir Putin, în legătură cu situaţia din Ucraina, subliniind că dificultăţile economice nu au avut încă un real impact politic în Rusia, relatează AFP.

"Continuăm să îi oferim o cale spre o soluţie diplomatică. Dificultatea este însă că, din punct de vedere politic, aceasta funcţionează pentru el doar pe plan intern, chiar dacă izolează complet Rusia la nivel internaţional", a declarat Obama.

"Dacă mă întrebaţi dacă sunt optimist în legătură cu posibilitatea ca Putin să îşi schimbe subit starea de spirit, menţionez că aşa ceva nu se va întâmpla înainte ca tot ce se petrece la nivel economic să aibă impact politic în interiorul Rusiei", a adăugat preşedintele american.

"În special, acesta este motivul pentru care continuăm să menţinem presiunea", a declarat el, subliniind că sancţiunile occidentale au un "impact semnificativ" asupra economiei ruse.

Potrivit preşedintelui american, Putin "a fost luat prin suprindere de situaţia din Ucraina".

"El a improvizat şi a adoptat o abordare naţionalistă îndreptată spre trecut, care îi înspăimântă pe vecinii săi şi face un rău enorm economiei" ruse, a adăugat Obama, menţionând că are o relaţie foarte "directă" cu omologul său de la Kremlin.

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close