Antena 3 CNN Externe Premierul ucrainean: Suspendarea acordului cu UE, o DECIZIE ECONOMICĂ

Premierul ucrainean: Suspendarea acordului cu UE, o DECIZIE ECONOMICĂ

Premierul ucrainean: Suspendarea acordului cu UE, o DECIZIE ECONOMICĂ
Sursa foto: Foto: magyarhirlap.hu
22 Noi 2013   •   11:56

Decizia Ucrainei de suspendare a lucrărilor la acordul de asociere cu UE a fost dictată de probleme economice, a declarat vineri premierul Mikola Azarov, adăugând că strategia în vederea integrării europene rămâne neschimbată, informează AFP.
   
"Această decizie este dictată exclusiv de motive economice şi nu schimbă direcţia strategică a ţării", a spus Azarov, care se exprima în faţa membrilor Parlamentului, după ce a anunţat cu o zi înainte, împotriva oricăror aşteptări, suspendarea acordului a cărui semnare era prevăzută la summitul de la Vilnius, săptămâna viitoare.
   
"Decizia de a suspenda pregătirile în vederea acordului de asociere este dificilă, dar singura posibilă, ţinând cont de situaţia economică din Ucraina. Această decizie are un caracter economic", a adăugat el.
   
Premierul a subliniat că poziţia FMI, care a cerut Kievului să crească tarifele la gaze şi să blocheze salariile, a fost "ultima picătură", care a umplut paharul.
   
"Ruşine!", au strigat deputaţii opoziţiei, aruncând cu hărtii în loja Guvernului.
   
Mai mulţi dintre ei au blocat tribuna, obligându-l pe preşedintele Parlamentului Volodimir Ribak să închidă şedinţa.
   
Azarov a părăsit Parlamentul fără să răspundă întrebărilor deputaţilor.
   
Deputaţii opoziţiei au catalogat joi drept "anticonstituţional" decretul lui Azarov, au cerut demisia acestuia şi destituirea preşedintelui Viktor Inaukovici.

"Este o dezamăgire, nu doar pentru UE, ci şi pentru poporul ucrainean" a declarat Catherine Ashton, Înaltul reprezentant al UE pentru Afacerile Externe.

×
Parteneri
Înregistrări șocante de la Spitalul Pantelimon: A murit tot salonul 6!
x close