Preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici, trăia o viaţă de lux în reşedinţa din Kiev.
Protestatarii care au intrat în locuinţa acestuia au găsit o colecţie de maşini în valoare de câteva milioane de euro, mai multe ambarcaţiuni şi o cantitate imensă de aur, inclusiv un portret în aur al lui Ianukovici ce cântăreşte un kilogram.
Preşedintele avea şi o grădină zoologică privată la reşedinţa din Kiev.
Este prima oară când publicul are acces în clădirea prezidenţială. Oamenii s-au plimbat pe proprietate ca printr-un muzeu, au făcut fotografii, dar nu s-au atins de bunurile găsite în casă.