x close

Fii alături de noi!

Războiul dintre Israel şi Iran "va avea loc în cele din urmă"

de G.S.   •   22 Sep 2012   •   13:33
Războiul dintre Israel şi Iran "va avea loc în cele din urmă" 416
Foto: Mediafax/AFP
Războiul Israelului împotriva Iranului "va avea loc în cele din urmă", a declarat sâmbătă generalul Mohammad Ali Jafari, comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei (Pasdaran), afirmând că ţara sa este pregătită şi va distruge statul evreu, transmite AFP.
   
"Războiul va avea loc în cele din urmă, dar nu este sigur când şi unde", a afirmat şeful armatei de elită a regimului islamic, citat de agenţiile Isna şi Fars.
   
"Această tumoare canceroasă ce este Israelul încearcă să lanseze un război împotriva noastră. Nu ştim însă când se va produce acesta. Ei (israelienii) consideră de acum războiul drept singurul mijloc de a ne înfrunta, dar sunt atât de proşti, încât stăpânii lor (Statele Unite) ar trebui să îi oprească", a adăugat generalul Jafari.
   
"Dacă încep (agresiunea), îi va conduce la distrugere", a mai spus acesta.

Israelul a ameninţat de mai multe ori că va ataca instalaţiile nucleare iraniene, dacă eforturile diplomatice nu vor reuşi să convingă Teheranul să pună capăt activităţilor sale nucleare sensibile.

poza

Show

O vedetă din România a intrat în baia unui restaurant. A făcut imediat o fotografie. Ce era acolo

Adelina Pestrițu  ține în permanență legătura cu fanii de pe contul de socializare. Vedeta posteaza pe Facebook imagini din vacanță, de la plajă sau de la diverse evenimente la care participă....

29 Mai 2016  •  21:17

sati