Antena 3 CNN Externe Rusia și SUA vor discuta la Moscova despre respectarea Tratatului privind forțele nucleare intermediare

Rusia și SUA vor discuta la Moscova despre respectarea Tratatului privind forțele nucleare intermediare

Rusia și SUA vor discuta la Moscova despre respectarea Tratatului privind forțele nucleare intermediare
08 Sep 2014   •   13:46

Oficiali ruși și americani se vor întâlni joi la Moscova în cadrul unor consultări cu privire la aspecte legate de punerea în aplicare a Tratatului privind forțele nucleare intermediare, datând din anul 1987,informează AGERPRES.
Acest tratat care prevede eliminarea rachetelor cu raza medie și scurtă de acțiune, care a intrat în vigoare la 1 iunie 1988, prevede renunțarea la producerea, testarea și implementarea rachetelor balistice și de croazieră, lansate de la sol, cu raza medie, de la 1.000 până la 5.500 kilometri , și scurtă, de la 500 până la 1.000 de km.

Un general rus a sugerat recent că Moscova ar putea să se retragă din acest tratat încheiat înainte de prăbușirea URSS de către ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov și președintele american Ronald Reagan.

''Noi credem că acesta este un tratat important și că ar trebui aplicat în mod corespunzător'', a declarat pentru Interfax Mihail Ulianov, directorul Departamentului pentru controlul armelor și neproliferare din cadrul Ministerului rus de Externe.

''Avem o serie de obiecții serioase mai vechi și mai noi, întrebări și preocupări cu privire la politica SUA, vom aborda toate aceste probleme'', a afirmat diplomatul rus, indicând că partea rusă intenționează să ceară ''unele explicații'' partenerilor americani. SUA au acuzat Rusia la mijlocul acestei veri de încălcarea unor prevederi ale tratatului.

Se așteaptă ca delegația americană să fie condusă de Rose Gottemoeller, asistentul secretarului de stat al SUA pe problematica de control al armelor.

 



×
Subiecte în articol: Rusia SUA Moscova
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close