Sarkozy: Moartea jurnaliştilor occidentali în Siria este un "asasinat"
"Cei care au făcut acest lucru vor trebui să dea socoteală. Am văzut imaginile; exista intenţia de a bombarda un loc pentru că acolo erau jurnalişti", a continuat şeful statului francez.
Ministrul francez de Externe, Alain Juppe, a anunţat miercuri că Franţa consideră regimul preşedintelui Bashar al-Assad responsabil de moartea celor doi jurnalişti.
Doi jurnalişti occidentali au fost ucişi, miercuri, în oraşul sirian Homs. Potrivit unui activist sirian, bombardamentele din Homs au vizat un centru de presă al millitanţilor împotriva regimului
Acesta nu ar fi primii jurnalişti occidentali ucişi în oraşul sirian Homs. La începutul anului, un jurnalist străin, cel mai probabil francez, a fost ucis într-un atac cu obuze produs în acelaşi oraş. Homs este considerat bastionul mişcării de protest faţă de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Dmitri Medvedev vrea ca partidul Rusia Unită să fie "mai deschis" şi "mai democratic"
26 Mai, 14:17 | 0 comentarii -
Capsula Dragon a companiei SpaceX s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională cu succes
26 Mai, 12:41 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
SUA. Un labrador a devenit erou după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu
26 Mai, 12:28 | 0 comentarii -
Portretul oficial al lui George W. Bush va fi dezvelit săptămâna viitoare, la Casa Albă
26 Mai, 11:59 | 0 comentarii
-
sarkozy l a avut invitat pe bashar al assad de ziua frantei la paris de 14 iulie 2008...
-
Mai ramane de vazut cine i-a ucis..Sunt prea multe coincidente in Lume iar Serviciile Syriene de Securitate nu aveau nevoie de un scandal diplomatic. Poate ca alta putere era interesata de dezordine !
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Rosca, tocmai m-am intors din Siria (lucram pt o companie canadiano-elvetiana), acolo serviciile de securitate trag ca la nunta, amice si ii doare in cot de opinia mondiala! Sa-i vezi cu ce nonsalanta trag asupra oamenilor care incearca sa-si ingroape mortii sau asupra copiilor, iar bombardamentele de artilerie le apartine in exclusivitate, nici CIA, nici Mossad nu au adus tunuri si tancuri pe teritoriu.