Antena 3 CNN Externe Sirieni alungaţi din casele lor de propria armată

Sirieni alungaţi din casele lor de propria armată

Sirieni alungaţi din casele lor de propria armată
07 Iul 2015   •   20:52

Zeci de familii au fugit marți din orașul sirian Palmira din cauza raidurilor aeriene ale armatei siriene, de o intensitate fără precedent, asupra cetății căzute în mâinile jihadiștilor Statului Islamic (SI) la sfârșitul lunii mai, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de Agerpres.

''În decurs de 48 de ore, peste 90 de raiduri aeriene au avut loc asupra cartierelor rezidențiale ale orașului'' Palmira, situat în plin deșert în centrul Siriei, a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahman, directorul OSDO, care dispune de o largă rețea de surse în întreaga țară.

''Este vorba de o intensitate inedită de la cucerirea Palmirei de către Statul Islamic pe 21 mai'', a afirmat directorul OSDO, precizând că cel puțin cinci civili și-au pierdut viața.

''Zeci de familii au fugit din oraș și s-au îndreptat către Raqa (nord), Deir Ezzor (est) și alte regiuni aflate sub controlul SI în deșertul sirian'', a mai spus Abdel Rahman, estimând că este greu pentru civili să părăsească Palmira, deoarece orașul este situat în plin deșert.

Potrivit directorului OSDO, ruinele celebrei cetăți antice Palmira, inclusă în patrimoniul mondial al umanității, nu au fost avariate de bombardamente.

UNESCO a condamnat recent distrugerea de către jihadiștii SI a unor opere de artă ale cetății. Sâmbătă SI a difuzat o înregistrare video care arăta 25 de soldați ai regimului executați de către adolescenți în amfiteatrul cetății antice.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close