Antena 3 CNN Externe Venezuela a amânat festivitatea depunerii jurământului de către Hugo Chavez

Venezuela a amânat festivitatea depunerii jurământului de către Hugo Chavez

Venezuela a amânat festivitatea depunerii jurământului de către Hugo Chavez
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    09 Ian 2013   •   12:25

Hugo Chavez nu va depune jurământul ca preşedinte al Venezuelei pe 10 ianuarie, aşa cum prevede Constituţia, ci la o dată nedeterminată, în faţa Curţii Supreme, a anunţat guvernul acestei ţări, citat de AFP.

Decizia a fost luată la „recomandarea echipei sale medicale”, care a anunţat că „procesul de recuperare postoperatorie se va prelungi dincolo de 10 ianuarie, motiv pentru care Hugo Chavez nu se va putea prezenta la această dată în faţa Adunării Naţionale”, pentru a fi învestit în funcţie, a declarat Diosdado Cabello, preşedintele Adunării Naţionale.

Astfel, în virtutea articolului 231 al Constituţiei, „depunerea jurământului va avea loc la o dată ulterioară în faţa Curţii Supreme", a adăugat Cabello.

Anunţul, aşteptat de câteva zile, vine în contextul unei controverse privind corectitudinea unei astfel de amânări.

Constituţia prevede ca şeful statului ales să depună jurământul la 10 ianuarie în faţa Adunării Naţionale în cursul unei ceremonii care să aibă loc în Venezuela şi care nu poate fi amânată.

Dar Guvernul invocă faptul că Legea fundamentală conţine o prevedere potrivit căreia dacă preşedintele ales nu poate depune jurământul în faţa Adunării, să facă acest lucru în faţa Curţii Supreme de Justiţie. În acest caz nu este menţionat niciun termen.

Imediat după anunţul lui Cabello, opoziţia a cerut Curţii Supreme să intervină în acest caz.

„Nu ştiu ce aşteaptă judecătorii de la Curtea Supremă. Fără nicio urmă de îndoială, în acest moment, în Venezuela, avem un conflict constituţional”, a spus Henrique Capriles, liderul opoziţiei şi fost condracandidat al lui Chavez la alegerile prezidenţiale.

Capriles a pierdut alegerile din octombrie, strângând cu 11% mai puţine voturi decât Chavez, cea mai mică diferenţă înregstrată în cei 14 ani de când actualul preşedinte conduce ţara.

Hugo Chavez a fost internat la începutul lunii decembrie într-un spital din Havana pentru o nouă operaţie de cancer.

Luni seară, Ernesto Villegas, ministrul informaţiilor, a anunţat că Hugo Chavez se află într-o „situaţie (medicală) stabilă”.

Precedentul comunicat al guvernului de la Caracas, dat publicităţii joi, 3 ianuarie, făcea cunoscut că Hugo Chavez, în vârstă de 58 de ani, suferă de „insuficienţă respiratorie” consecutivă unei „infecţii pulmonare grave”.

×
Subiecte în articol: Hugo Chavez investire Venezuela amanare
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close