Antena 3 CNN Actualitate Media Măsură fără precedent la televiziunea naţională. Câţi oameni vor fi afectaţi de concedierile în masă

Măsură fără precedent la televiziunea naţională. Câţi oameni vor fi afectaţi de concedierile în masă

Măsură fără precedent la televiziunea naţională. Câţi oameni vor fi afectaţi de concedierile în masă
de O.P.    |    04 Sep 2012   •   07:49

Conducerea SRTv va solicita, miercuri, deschiderea dialogului cu partenerii sociali, consultările urmând să vizeze "diminuarea consecinţelor concedierilor colective şi stabilirea echitabilă a criteriilor de selecţie" a personalului necesar funcţionării TVR în noua structură organizatorică.
  
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, conducerea executivă a Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a stabilit, luni, primele acţiuni din calendarul de punere în aplicare a Programului de redresare economică a TVR. Acesta a fost aprobat de Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române în data de 28 august şi a stat la baza memorandumului adoptat în şedinţa Guvernului din data de 1 septembrie.
  
Astfel, în data de 5 septembrie, conducerea SRTv va solicita deschiderea dialogului cu partenerii sociali. Consultările vor viza diminuarea consecinţelor concedierilor colective şi stabilirea echitabilă a criteriilor de selecţie a personalului necesar funcţionării SRTv în noua structură organizatorică, se spune în comunicat.
  
De asemenea, începând din 5 septembrie, conducerea executivă a Televiziunii Române va definitiva componenţa comisiilor de selecţie, care vor include specialişti din interiorul şi din afara TVR şi reprezentanţii sindicatelor, în vederea ocupării posturilor din noua organigramă, se mai spune în sursa citată.
  
SRTv îşi propune finalizarea acestui proces de evaluare şi analiză până la jumătatea lunii octombrie. Toate informaţiile necesare participării salariaţilor la procesul de selecţie vor fi puse la dispoziţia acestora, după finalizarea consultărilor cu partenerii sociali, se precizează în comunicatul TVR.

 "Conducerea TVR trebuia să se gândească şi la oamenii care vor suferi, dar care nu au nicio vină pentru situaţia în care se află acum TVR. De ce să plătească doar angajaţii TVR pentru incompetenţa şi pentru bunul plac al unora care au avut în vedere doar propriile interese? Noi înţelegem că este o situaţie complicată, din care trebuie să ieşim, dar trebuie să plătim numai noi, numai 980 de angajaţi? De ce nu plătesc şi cei şapte membri din actualul CA, care au făcut parte şi din fostul CA, când la conducerea TVR se afla Alexandru Lăzescu. Dacă în perioada Lăzescu nu se făcea nicio angajare, poate acum ar fi trebuit să fie concediaţi doar 600 de angajaţi, cu 980 (...) În CA încă predomină o majoritate care a păstorit dezastrul din TVR. Eu nu acuz actuala administraţie, dar sunt şapte oameni din actualul CA care au fost şi în fostul CA", a mai spus Dragoş Bocanaciu, referindu-se la Anne Jugănaru, Claudiu Brînzan, Cristian Niţulescu, Lucia Hossu Longin, Nicoleta Nicolicea şi Raico Cornea.
  
TVR are în momentul de faţă o pierdere cumulată de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesară pentru a plăti această datorie este estimată la 7,5 ani, după cum a declarat Claudiu Săftoiu, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX în 10 august şi publicat în data de 11 august.



×
Subiecte în articol: TVR
Parteneri
Preşedintele Iranului, găsit mort în elicopterul prăbuşit
x close