Antena 3 CNN Life Moda "selfie" a dezvoltat o adevărată industrie

Moda "selfie" a dezvoltat o adevărată industrie

Moda "selfie" a dezvoltat o adevărată industrie
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
29 Noi 2014   •   20:47
Moda pozelor selfie aduce prosperitate economică. Cei care se fotografiază singuri, în diferite ipostaze, nu au habar că în jurul lor s-a format o adevărată industrie. Astfel, isteria selfie aduce bani în plus nu doar producătorilor de smartphone, dar şi stomatologilor, celor care au saloane de înfrumuseţare şi chiar şi chirurgilor esteticieni. 
 
De la apariţia smartphone-urilor, pozele selfie au devenit o modă. Pentru unele persoane însă, astfel de fotografii au devenit o obsesie. În căutarea selfie-ului perfect, unii au ajuns să bată la uşile chirurgilor plasticieni, ca să-şi schimbe înfăţişarea.

La New York, o tânără de 34 de ani şi-a făcut operaţie la nas, pentru că era nemulţumită de chipul său imortalizat de camera foto.
 
Alţii cred că zâmbetul e cheia unui selfie reuşit, aşa că cer ajutorul stomatologului. În schimb, multe doamne nu acceptă să apară într-o fotografie fără să aibă coafura şi machiajul realizate de experţi. 
 
Cei mai câştigaţi din această industrie a selfie-urilor par însă producătorii de smartphone-uri. Mulţi clienţi vânează telefoanele cu o cameră frontală cât mai bună, capabilă să surprindă selfie-ul perfect.
 

×
Subiecte în articol: moda poze selfie industrie reclame experti
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close