Antena 3 CNN Life Știinţă NASA ne asigură: Niciun asteroid nu ameninţă Pământul

NASA ne asigură: Niciun asteroid nu ameninţă Pământul

NASA ne asigură: Niciun asteroid nu ameninţă Pământul
Sursa foto: Foto: www.nasa.gov
de S.T.    |    20 Aug 2015   •   18:40

Agenția spațială americană (NASA) a dezmințit pe pagina sa web zvonul conform căruia un asteroid ar urma să se ciocnească cu Pământul, cel mai probabil în apropiere de Porto Rico, în intervalul 15-28 septembrie 2015, producând distrugeri în Mexic, în SUA, pe coasta Atlanticului și pe țărmul Golfului Mexic, precum și în America Centrală și de Sud.

"Nu există nicio bază științifică - nici cel mai mic indiciu - că un asteroid sau alt obiect ceresc se va lovi de Terra în acest interval de timp", a afirmat Paul Chodas, manager al departamentului pentru Obiecte din apropierea Pământului din cadrul Jet Propulsion Laboratory (JET) al NASA din Pasadena, statul american California.

În realitate, observațiile realizate de NASA arată că nu există vreun asteroid sau vreo cometă care să se ciocnească cu planeta noastră în viitorul secol.

Pentru toți asteroizii potențial periculoși din acest punct de vedere, probabilitatea unui impact cu Terra este de mai puțin de 0,01 % pentru următorii o sută de ani.

"Dacă ar exista vreun obiect suficient de mare pentru a provoca asemenea distrugeri în septembrie, l-am fi văzut deja", a asigurat Paul Chodas.



×
Subiecte în articol: NASA asteroid Pamant cometa
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close