Antena 3 CNN Life Știinţă Raport ONU: Nimeni nu va scăpa. Efectele schimbărilor climatice vor fi copleşitoare

Raport ONU: Nimeni nu va scăpa. Efectele schimbărilor climatice vor fi copleşitoare

Raport ONU: Nimeni nu va scăpa. Efectele schimbărilor climatice vor fi copleşitoare
Sursa foto: Foto: Agerpres
31 Mar 2014   •   12:58

Un raport al Naţiunilor Unite avertizează că efectele schimbărilor climatice vor fi "severe, ireversibile" şi vor afecta întregul glob. Printre cele mai importante efecte se numără inundaţiile, modificarea randamentului culturilor agricole şi diminuarea resurselor de apă.

Raportul prezentat de BBC News mai arată că oamenii vor fi capabili să se adapteze acestor schimbări, într-o anumită măsură, existând însă limite în acest sens. Un exemplu de adaptabilitate ar fi construirea unor faleze şi diguri pentru a se evita inundaţiile.

Fie că se referă la topirea gheţarilor sau de încălzirea permafrostului (a stratului de roci şi pământ care nu se dezgheaţă nici în timpul verii), documentul subliniază faptul că, pe toate continentele şi în toate oceanele, schimbările climatice au afectat sistemele naturale în ultimele decenii.

În document se mai precizează că efectele schimbărilor climatice s-au dublat de la ultimul raport pe această temă, realizat în 2007.


 

×
Subiecte în articol: schimbari climatice Natiunile Unite
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close