Antena 3 CNN Politică Anastase, despre salariul de 10.000 de euro: Tatăl meu primeşte de la Conpet o treime din suma avansată de Ponta

Anastase, despre salariul de 10.000 de euro: Tatăl meu primeşte de la Conpet o treime din suma avansată de Ponta

Anastase, despre salariul de 10.000 de euro: Tatăl meu primeşte de la Conpet o treime din suma avansată de Ponta
Sursa foto: Foto: Mediafax
08 Iun 2012   •   22:33

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, afirmă, referitor la declaraţiile lui Victor Ponta potrivit cărora tatăl său încasează un salariu de 10.000 de euro de la Conpet, că premierul este "un mincinos" şi că tatăl ei primeşte de la Conpet o treime din suma avansată de acesta, informează Mediafax.
   
"Ponta e un mincinos, aşa cum îl ştie toată lumea de foarte mult timp. Minte şi în legătură cu salariul tatălui meu şi aşa cum trebuie luat maxim 30 la sută din ceea ce spune Ponta, tot 30 la sută trebuie luat şi din suma pe care o anunţă Ponta că o are ca salariu de la Conpet tatăl meu", a spus Roberta Anastase.
   
Victor Ponta a afirmat, vineri seară, la Ploieşti, că ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a demarat procedurile legale de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor a Consiliului de Administraţie ale Conpet.
   
"Faimosul domn Anastase, cred şi sper că şi-a încasat pentru ultima dată cei 10.000 de euro probabil binemeritaţi pentru sfaturile extraordinare pe care le-a dat directorului Conpet", a spus Ponta.
   
Premierul a adăugat că această companie nu va mai avea "conduceri politice".

"Am văzut ce înseamnă conducere pedelistă şi ce au făcut din Conpet. Mergem cât mai rapid către management privat (la compania Conpet - n.r.)".

Presa a relatat că tatăl Robertei Anastase, Corneliu Anastase, a câştigat în luna martie 2012 un salariu de 35.000 de lei, în calitate de consilier al directorului Conpet.
   
Potrivit unor documente obţinute de presă, în ianuarie 2009 tatăl preşedintei Camerei Deputaţilor a câştigat 7.150 de lei. În ianuarie 2010, avea un salariu de 12.240 de lei, iar în septembrie - 22.131 de lei. În decembrie 2011, salariul lui Anastase a ajuns la 35.068 lei, pentru ca în primele două luni ale anului 2012 să scadă la 15.067. În martie 2012, Corneliu Anastase a câştigat 35.155 lei.

Conpet Ploieşti a înregistrat în primele trei luni venituri de 95,5 milioane lei (21,7 milioane euro), în scădere cu 1,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi a consemnat un profit net în urcare cu 3%, la 11,4 milioane de lei (2,6 milioane euro).
   
Compania, listată pe piaţa Rasdaq a BVB, administrează sistemul naţional de transport al produselor petroliere.
   
Ministerul Economiei controlează 58,71% din capital, iar Fondul Proprietatea deţine 29,7% din titluri.

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close