Antena 3 CNN Campanii Romania la vot Antonescu: Dacă Băsescu refuză nominalizarea lui Victor Ponta ca premier, o nouă suspendare se va realiza în funcţie de vot, nu de UE

Antonescu: Dacă Băsescu refuză nominalizarea lui Victor Ponta ca premier, o nouă suspendare se va realiza în funcţie de vot, nu de UE

Antonescu: Dacă Băsescu refuză nominalizarea lui Victor Ponta ca premier, o nouă suspendare se va realiza în funcţie de vot, nu de UE
Sursa foto: Foto: Antena 3
02 Dec 2012   •   09:07

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă seara, la Antena 3, că nu se pune problema unei coabitări cu şeful statului, iar dacă acesta refuză nominalizarea lui Victor Ponta ca premier o nouă suspendare nu se va realiza în funcţie de poziţia unor cancelarii europene, ci a majorităţii USL.
   
Antonescu a fost întrebat dacă participarea liderilor USL la parada de 1 Decembrie din Capitală, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, denotă paşi spre coabitarea cu acesta.
   
"Nu e vorba de niciun fel de coabitare, până la urmă am fost acolo nu ca să ne întâlnim unii cu alţii, am fost acolo ca să ne întâlnim cu simbolul României unite, cu sărbătoarea naţională a României. Faptul că domnul Băsescu a avut un comportament din nou special, din nou nepotrivit, pentru noi nu e important", a susţinut Antonescu într-o intervenţie la Antena 3.
   
De asemenea, el a reiterat faptul că şeful statului va trebui să accepte propunerea de premier a unei majorităţi parlamentare reprezentată de USL, pentru că în caz contrar se va ajunge la suspendarea sa din funcţie şi ulterior demiterea.
   
În acest context, liderul PNL a precizat că oricare ar fi poziţiile liderilor europeni legate de o nouă suspendare demersul USL nu va fi influenţat.
   
"Pot să fac pronosticul că de această dată cancelariile europene vor fi mai bine informate, că situaţia va fi foarte clară pentru toată lumea, dar - şi sper ca asta să nu fie socotită din nou o declaraţie antieuropeană, pentru că ar fi stupid - indiferent care ar fi reacţiile, noi tot asta avem de făcut. Cu alte cuvinte noi avem de ales între a ne conforma votului majorităţii compatrioţilor noştri pe care îi vom reprezenta dacă vom primi acest vot, sau declaraţiilor unora sau altora (...) Cred că nu e niciun fel de dilemă pentru niciun lider politic care se respectă", a mai afirmat Antonescu.

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close