Băsescu: Analizele arată că Zona Euro riscă să reintre în recesiune în a doua parte a lui 2012
"Din acest motiv, este esenţial ca România să fie pregătită, pentru că atunci nu vom putea miza pe sprijinul prietenilor noştri europeni. Cu o Zonă Euro intrată în recesiune, România va trebui să facă faţă cu resursele ei oricărei crize şi oricât de adâncă ar fi această criză. Deci, de aceea, îndemnul meu pentru oamenii politici este prudenţă, îndemnul meu pentru români este solidaritate, pentru că nimeni nu poate scăpa de criză individual", a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că, din criză "ori ieşim toţi, dar numai odată cu ţara".
"Nu există loc în ţara asta în care să fugim de criză. Ori scoatem ţara din criză şi am ieşit noi toţi, ori dacă nu? Salvări individuale din criza economică în care se află Europa şi lumea nu există. De aceea spun - avem un orizont, ştim ce avem de făcut, avem resursele necesare, să trecem cu pagube minime prin această criză. Suntem mult mai bine pregătiţi decât în 2009, dar trebuie să fim responsabili", a adăugat şeful statului.
El a mai spus că România trebuie să accelereze ceea ce a început în ultimii ani.
"Ne-am deschis relaţii şi am semnat un parteneriat strategic cu Turcia, trebuie să privim şi către Polonia şi către statele baltice, pentru că, vreau să ştiţi, dacă se va confirma intrarea în recesiune a Zonei euro, zona care va ieşi prima din criza economică va fi zona non-euro. Priorităţile pentru statele din Zona euro vor rămâne în următorii ani plata datoriilor. Datoriile noastre, ale Poloniei, ale balticilor... Turcia, o altă piaţă, statele din zona caspică sunt zone către care trebuie să privim cu atenţie, să dezvoltăm relaţii comerciale care au fost dezvoltate bine în 2011, dar ne trebuie mult mai mult, fără să uităm India, tradiţionalii noştri prieteni din China sau din Africa şi zona Golfului", a menţionat preşedintele Băsescu.
Citeşte şi Traian Băsescu, în "intervenţia cu românii": Preşedinţii nu demisionează în criză
Băsescu: Dacă aş fi condus eu PDL, ar fi fost condus mult mai bine
Oamenii îi cer demisia în stradă, Băsescu vorbeşte despre susţinerea sa pe Facebook.
-
S&P a reconfirmat ratingul României la nivelul "BB+", cu perspectivă stabilă
25 Mai, 20:10 | 1 comentarii -
Deutche Welle: UE ar putea sacrifica, pentru Grecia, fonduri structurale neutilizate din România
25 Mai, 12:24 | 2 comentarii -
Viaţa fabuloasă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume. De la copilul orfan, la proprietar de insule şi palate
25 Mai, 10:50 | 6 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru
25 Mai, 06:15 | 5 comentarii -
EximBank susţine extinderea firmelor româneşti în străinătate
24 Mai, 17:25 | 1 comentarii
-
Nu mai ai dreptul sa ridici degetul pt la puter ai ajuns prin golanii hotii si talharii ia rdupa ce ai ajuns ai murdarit tot.
Sigura dupa ce vei fi alungat se va cnstat ca sub orice hartise ascunde o magarei ,in fapt asta esti un golan ordinar.
Sa nu mai aduci aminte de reformare pt ca PSD si PNL sau reformat prin plecarea celor cu bube stiute si nestiute la PUNR acest fiind lada de gunoi a celor doua partide.
Asa ca singurul partid nereformat este PDL pt ca barcagiu la intresat numai de el nu si de partid.
Golanimea portocalie a avut tot ce ii trebuie nu avea rost sa se reformeze deorece le marege f.bine SRI si altii partihoti vegheau la bunul mers al hotiilor dar s-a naruit cascaraveta si vor fugi ca sobolanii .Daca vor scapa de barcagiu vor mai rezista daca nu ura si la gara dobitocilor .
Etapa golanimii politice a trecut si deci si a golanimii portocalii.
In fapt ei sunt niste golani hoti si talhari portocalii. -
Parerile tale nu conteaza stii insa cum se ba taria cu gheata ca sa fii mahmur tot timpul urnagutane.
Daca aveai ceva in cap nu dublai datoria tarii din 2007 pana in 2011.
Crerd ca si in cap ai rachiu.In fapr esti o ragaile de care trebuie sa scapam cat mai repede.
-
sa vina sa-mi dea si mie zapada
-
IARA TE BAGI UNDE NU ESTE TREABA TA
-
Nu il mai criticati pe Basescu .Tot noi l-am ales si a facut si lucruri bune in tara asta.Nu e vina lui ca sa ajuns aici.
-
Forta Basescu
-
HHHUUUUUUUUOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
-
Si ce daca CCR a hotarat ca : Comasarea alegerilor este neconstituţională !PDL veti vedea ca incalca criminal si aceasta hotarare !Ei vor cu orice risc alegeri comasate deoarece este o mare sansa sa deturneze vointa de votare a maselor !A doua hotie va fi votul prin corespondenta !
-
Si ce daca CCR a hotarat ca : Comasarea alegerilor este neconstituţională !PDL veti vedea ca incalca criminal si aceasta hotarare !Ei vor cu orice risc alegeri comasate deoarece este o mare sansa sa deturneze vointa de votare a maselor !A doua hotie va fi votul prin corespondenta !
-
PENTRU MIRELA: Sti tu care a fost una din primele masuri luate de guvernul Italiei,impotriva crizei? Parlamentarilor italieni li s au retras masinile de servici,nu li se mai deconteaza transportul. CUM ti se pare? se compara cu poshetutele pe care si le cumpara Nutzica Urdea pe banii NOSTRI???Doar nu oi crede ca s banii ei!!! Eu chiar nu cred ca i in zadar.Stii de ce? Pe mine nu ma intereseaza cine vine la putere,pt ca sunt sigra ca romanii nu vor mai dormi in ghete ca pana acum,si nu se vor mai lasa pe mana altora.Vor fi mai vigilenti!!!
-
Tov.Boc ne indeamna la intelepciune? iar noi il indemnam la inteligenta cat mai are timp!Daca este REDUS atunci va fi vai si amar de el! Ori il demite Basescu si atunci va fi nasol sau il demit masele populare si atunci va fi si mai nasol.Tov .Boc din nefericire pentru el se afla in alta lume.El ori este inconstient si poate fi manipulat usor ori este un sarpe care isi imagineaza ca poate face orice fara sa fie pedepsit.Ce a facut Boc in ultimii trei ani a insemnat per total saracirea accentuata a populatiei in asa hal incat sunt mase uriase de oameni care nu au ce sa manance ceea ce desigur este foarte grav.Sunt deasemenea mase mari de oameni care nu au ce sa dea la copii lor ce sa manance.
A aparut Boc cu lozinci demagogice ? !Dar mancare pentru copii oamenilor ? Dar locuri de munca ? -
DU-TE!!! LASA-NE!!! IA-o si pe NUTICA!!! SI pe ANCUTA!!! SI pe RITZI!!! I-ai pe toti,ca nu ne suparam,noi astia multi!!!
-
basescu si ieconomia, mai era unul acu 20 de ani ce dadea sfaturi si emitea analize la tot globul. un fiu iubit ce un glont de craciun in cap a primit...in fine, asta sunt sigur ca nu are sa faca nici macar o zi de puscarie sau arest dar imi plac cum apar cateva comentarii, unul dupa altul pt sustinerea lui basescu, iti dai seama ca asta nu poate fi o coincidenta!
-
neati mintit destul e timpu sa pleacati acasa voi vati imbogatit,criza a ramas pentru noi care am saracit reformele la voi nu se vad decat pe hartie,ati cheltuit bani publici pe tot felu de achiziti care nu fac obiectul unor investiti ati facut lucrari de mantuiala pe foarte multi bani care se regasesc in buzunarul baietilor destepti iar noi suntem obligati de un guvern iresponsabil neprofesionist plin de incompetenti sa suportam umilinta saracia pentru a redresa romania.
JOS GUVERNUL JOS BASESCU JOS PDL.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Presedintele a avut dreptate cand a zis ca din criza"ori ieşim toţi, dar numai odată cu ţara".