Antena 3 CNN Politică Băsescu îi avertizează pe politicienii maghiari: „Statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituţiei României”

Băsescu îi avertizează pe politicienii maghiari: „Statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituţiei României”

Băsescu îi avertizează pe politicienii maghiari: „Statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituţiei României”
de M.T.    |    13 Mar 2014   •   19:24

Statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituţiei României, a avertizat preşedintele Traian Băsescu, referindu-se la politicienii maghiari care şi-au anunţat prezenţa în număr mare în ţara noastră în zilele următoare.

„În ceea ce ne priveşte, obiectivul nostru este ca oamenii politici maghiari să nu utilizeze perioadele de campanie electorală pentru a face declaraţii care contravin Constituţiei României, statului de drept şi care, până la urmă, contravin şi comportamentului unui oaspete pe teritoriul altei ţări”, a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a ţinut să le amintească politicienilor maghiari că „oricine poate fi cu uşurinţă expulzat în plin sejur de pe teritoriul României, dacă nu respectă legile şi Constituţia României”.

„Nu cred că românii au tot atâta drepturi în Ungaria câte au minoritarii maghiari în România. Lecţii de la politicieni maghiari nu primim, în ceea ce priveşte modul în care tratăm minorităţile în România. Pentru că ar putea să ia exemplu de la noi”, a mai precizat Băsescu.

Totodată, preşedintele i-a transmis un mesaj şi liderului Jobbik, Vona Gabor: „Să fie convins domnul preşedinte al Jobbik că îi ştim foarte bine activitatea politică”.

Întrebat despre posibilitatea de a-l declara persoană indezirabilă pe Vona Gabor şi despre o eventuală soluţie legislativă privind partidele extremiste, Traian Băsescu a spus: „Trebuie să ne îmbunătăţim legislaţia din acest punct de vedere. Ar trebui să avem în vedere o legislaţie care să vizeze abordările extremiste ale unor organizaţii, ale unor partide. În ceea ce-l priveşte pe Vona Gabor, e o procedură mai delicată, ea se poate adresa celor care se află în ţară.


×
Subiecte în articol: jobbik extremism
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close