Antena 3 CNN Politică De ce desemnarea lui Cioloş e victoria lui Traian Băsescu. Ce miniştri ar putea aduce în Guvern

De ce desemnarea lui Cioloş e victoria lui Traian Băsescu. Ce miniştri ar putea aduce în Guvern

De ce desemnarea lui Cioloş e victoria lui Traian Băsescu. Ce miniştri ar putea aduce în Guvern
10 Noi 2015   •   19:45

Daniel Barbu, profesor de Științe Politice la Universitatea București, contactat de DC News, a făcut o predicție legată de viitorul Guvern.

Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis a păcălit Piața Universității cu noul guvern, Daniel Barbu a spus: "Este prematur să ne pronunțăm până nu știm formula de guvernare. În momentul de față, marea problemă este că tot programul Revoluției din noiembrie este al lui Traian Băsescu. Adică: anti-partide, anti-Parlament, anticorupție - acesta este mandatul lui Traian Băsescu. Este un triumf al fostului președinte după încheierea mandatului. Mai mult decât atât, ne putem trezi în Guvern cu figuri din agenda telefonică personală a lui Traian Băsescu".

La acest moment, numele vehiculate ale posibililor miniştri care să facă parte din viitorul guvern sunt: Călin Georgescu, președintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma din Viena, Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de Interne, consilier prezidenţial, Sorin Cîmpeanu, premier interimar, Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, Sorin Mândruţescu, fost director Oracle, Laura Ştefan, Sorin Ioniţă, preşedinte Expert Forum.

Întrebat ce se va întâmpla în Parlament cu lista lui Dacian Cioloș, Daniel Barbu a spus: "Cu siguranță, Parlamentul este foarte înfuriat, nemulțumirile fiind legate la fiecare parlamentar de propriul partid; și la PNL, și la PSD. PSD-ul este dezamăgit de șefii săi și de situație, iar PNL-ul este dezamăgit de faptul că tehnocrații sunt, de fapt, oamenii PD-ului. Este posibil ca guvernul să fie investit la limită, dacă nu va veni cu provocări cum ar fi Alina Mungiu sau Laura Ștefan".

×
Subiecte în articol: Dacian Cioloş Klaus Iohannis
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close