Antena 3 CNN Politică DNA, avertisment pentru Traian Băsescu

DNA, avertisment pentru Traian Băsescu

DNA, avertisment pentru Traian Băsescu
01 Mar 2015   •   14:14

 DNA îl avertizează pe Traian Băsescu că minte. Fostul şef al statului a declarat că Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală în cazul fratelui său după ce Antena 3 a difuzat imaginile în care Mircea Băsescu a recunoscut că la el a ajuns mormanul de bani, 250.000 de dolari. Răspunsul DNA contrazice declaraţiile preşedintelui.

Traian Băsescu a dat vina pe Antena 3 pentru anchetarea fratelui său în cazul şpăgii primite de la familia lui Bercea Mondial. La cererea Expresmagazin, DNA a precizat că urmărirea penală în rem a început înainte de publicarea imaginilor, pentru două fapte de trafic de influenţă. Este vorba despre filmeletele în care fratele fostului şef al statului recunoaşte că la el au ajuns sute de mii de euro.

Mircea Băsescu şi intermediarul şpăgii, Marian Căpâţână au fost reţinuţi pe 19 iunie anul trecut şi ulterior arestaţi. Mircea Băsescu a fost eliberat 5 luni mai târziu.

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close