Antena 3 CNN Politică Gabriel Vlase, propus de Iohannis pentru preluarea funcţiei de şef al SIE, a primit avizul Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIE

Gabriel Vlase, propus de Iohannis pentru preluarea funcţiei de şef al SIE, a primit avizul Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIE

Gabriel Vlase, propus de Iohannis pentru preluarea funcţiei de şef al SIE, a primit avizul Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIE
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    02 Iul 2018   •   13:37

Update: Deputatul PSD Gabriel Vlase, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), a primit luni avizul Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIE.

Avizul a fost dat cu 5 voturi "pentru" şi unul împotrivă, aparţinând reprezentantului USR.

Numirea lui Vlase la SIE urmează să fie validată în plenul Camerelor reunite,

Decizia privind audierea lui Gabriel Vlase în comisia parlamentară a fost luată miercurea trecută de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, fără a fi stabilită însă şi o dată pentru votul în plen. 

Știre inițială: Gabriel Vlase, deputatul propus de Klaus Iohannis pentru şefia SIE, va fi audiat în comisia de control.

Audierile vin la peste trei săptămâni de la momentul în care preşedintele a făcut nominalizarea.

Propunerea a iscat reacţii diferite în Coaliţia de guvernare.

În timp ce Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că Gabriel Vlase este o variantă bună pentru şefia SIE, Liviu Dragnea a spus că va citi nominalizarea până când o va înţelege.

Validarea lui Vlase în frunte SIE ar putea fi votată miercuri.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close