Antena 3 CNN Politică Ion Iliescu, reales preşedinte de onoare al PSD, prin vot deschis

Ion Iliescu, reales preşedinte de onoare al PSD, prin vot deschis

Ion Iliescu, reales preşedinte de onoare al PSD, prin vot deschis
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Apr 2013   •   14:13

Ion Iliescu a fost propus, sâmbătă, de către preşedintele PSD, Victor Ponta, pentru a ocupa funcţia de preşedinte de onoare al partidului, el fiind votat cu unanimitate de voturi de către Congresul reunit la Sala Palatului. 
   
"Avem o prevedere în statut şi îmi revine mie plăcerea ca, de fiecare dată - şi sper că mult timp de acum încolo, să propun desemnarea preşedintelui de onoare al partidului în persoana lui Ion Iliescu. O să punem în statut  - Iliescu preşedinte de onoare", a spus Ponta, în faţa Congresului, conform Mediafax.
   
Votul a fost deschis, prin ridicare de mână.
   
Iliescu este preşedinte de onoare al PSD din 2010.

×
Subiecte în articol: Ion Iliescu presedinte vot PSD congres psd
Parteneri
Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat. Ar putea fi reluat de la zero
x close