Motive de veselie pentru Vanghelie: Geoană va face baie de mulţime la festivalul de 1 Mai al amfitrionului grătarelor
?Domnul Băsescu ne-a dat energia necesară să continuam. Ramâne cum am stabilit? a comentat vesel marţi, Marian Vanghelie.
Optimismul afişat de către liderul PSD Bucureşti este justificat de faptul că şeful său, Mircea Geoană nu-i va jigni obrazul prin absenţă. Conform unor surse social -democrate, Geoană a ales să petreacă câteva ore în compania bucureştenilor care se vor strânge în parcul Izvor pentru a da mâna cu ei prin arome de grătare şi iz de bere.
?Va fi prezent vreo două ore. Apoi va pleca întrun mic turneu, la Dăbuleni şi în Moldova la regionala PSD? ne-au declarat sursele citate.
Renunţarea ideeii de a mai merge în Ardeal de 1 mai, cum era planificat iniţial, a dat aripi lui Vanghelie. Mai acu o săptămână, liderul PSD Bucureşti era necăjit de faptul că Geoană şi consilierii săi ar opta pentru un 1 Mai sobru, în stil american, cu acţiuni de voluntariat, aruncând îndrăgiţii săi mici în negura uitării.
?Va fi un miting. Vom pleca de la Hotel Hilton. 1 mai va fi unul românesc. Cum să dau chiftele sau banane de 1 mai? E sărbătoare românească. Şi românii vor mici şi bere. Aşa încercăm să-l traducem, nu-l vom schimba. Ajungem în parcul Izvor. Va fi foarte multă bere, mici. Şi fotomodelele trebuie să fie prezente acolo, fie că vând, fie că cumpără mici, iar partidul nostru e un partid deschis? a comentat volubil Vanghelie, în momentul în care pe lângă el trecea parlamentarul social-democrat Robert Negoiţă, însoţit la un tur al Parlamentului de câteva domnişoare.
?Fotomodelele le punem să facă mici de 1 Mai. Cele care vor vinde cei mai mulţi mici le facem Miss 1 Mai muncitoresc!? a plusat Vanghelie.
Luat de valul recunoaşterii meritelor sale în partid, Vanghelie şi-a invitat rivalii politici să organizeze un festival concurent.Social-democratul s-a lăudat că va aduna şi în acest an până la 30 000 de persoane în Parcul Izvor. ?Cine mai poate să strângă atâţia oameni îi rog să vină pe partea dreaptă, eu sunt pe stânga, să facă concurenţă dacă poate? a mai spus liderul PSD.
Marius Vulpe, Antena3.ro
-
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 9 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 25 comentarii
-
muie cu lamaie sa-ti dea lumea in cur mai vanghelika
-
Ce-ar fi ca Bucurestenii sa spuna nu si sa-i saboteze sarbatoarea almanahului asta. Sa vedem cum mananca el singur micii cu adeptii lui din Zabrauti.
-
Râde iară-și primăvara,
Peste câmpuri ,peste plai,
Bucurie-n toată țara
Că a venit întâi de mai.
Tra-la-la-la-la-la-la-la-la-lalala...
Foarte frumos și felicitări PSD pentru inițiativă; Măcar de s-ar mobiliza tot așa de frumos și filiala orașului în care trăesc eu.
Bravo PSD. -
Cati oameni fara demnitate se vor perinda la lins platouri.Cat de usor pot fi cumparati romanii cu vorbe si potol.PAINE SI CIRC.Felicitari.
-
ce scarbos !!!!! sunt convins ca nu vor lipsi nici manelele... o, doamne, ce scarbos !!!
-
ba frate, macar stiu sa se mobilizeze cand au de facut o treaba - asta trebuie sa le-o recunoastem pesedistilor. in rest, fasoane ca noi suntem delicati si nu concasam mici cu bere, hai sa muriti voi ca nu ati hali un mic cald direct de pe gratar si o bere rece.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






imi vine sa vomit doar cand ii vad pe cei doi prosti.
un tigan analfabetsi un fiu de securist prostanac.
PSD-PC + PDL = PCR. ( scuipati aici )
O