În replică, Antonescu recunoaşte că stenogramele apărute în presă pe tema codului penal sunt autentice, însă susţine că premierul Victor Ponta nu are dreptul să îl facă "mincinos". Pe de altă parte, Antonescu susţine că nu i-a cerut niciodată premierului ordonanţă de urgenţă în privinţa legii amnistiei, aşa cum a declarat astăzi prim-ministrul.
Update 13.37 - Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat, luni, că ceea ce s-a relatat sau citat în presă că a spus el în şedinţa PNL este "adevărat".
"Lucrurile care au fost relatate în presă drept prezentare a mea sau cu care am fost citat sunt reale, eu am făcut acea prezentare a situaţiei, nu în regim de declaraţie publică, ci în regim de şedinţă de partid cu uşile închise", a precizat liderul PNL.
El a subliniat că ceea ce a spus în şedinta conducerii PNL este adevărat şi i-a transmis premierului că nu îi permite să spună despre el că minte.
"Am spus întotdeauna adevărul, chiar dacă, aşa cum era în acest caz, nu aş fi dorit să-l spun public", a susţinut Crin Antonescu.
De asemenea, Crin Antonescu, a declarat că nu îi permite lui Victor Ponta, aşa cum nu i-a permis nici lui Traian Băsescu, să îl facă mincinos, spunând că, "spre deosebire de alţii", el nu a fost dovedit mincinos.
De asemenea, Crin Antonescu, a declarat că nu îi permite lui Victor Ponta, aşa cum nu i-a permis nici lui Traian Băsescu, să îl facă mincinos, spunând că, "spre deosebire de alţii", el nu a fost dovedit mincinos.
"Ponta îşi ia îndrăzneala azi să mă facă mincinos, lucru pe care nu i-l permit, cum nu i-am permis nici lui Traian Băsescu şi cum nu-i pot permite nimănui. De când sunt în viaţa politică am spus întotdeauna adevărul. Toate lucrurile pe care le-am spus acolo sunt adevărate", a punctat Antonescu.
Liderul PNL a mai spus că, spre deosebire de alţii, el "nu a fost dovedit niciodată mincinos".
"Îmi pare rău că premierul Victor Ponta, într-o situaţie încurcată, admit, recurge la asemenea declaraţii. Eu nu am mintit, acesta e adevărul. Eu, spre deosebire de alţii, nu am fost dovedit niciodată mincinos şi nu îi permit nici lui Victor Ponta şi nici altcuiva să spună acest lucru", a adăugat Antonescu.
Ştiri video recomandate
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
Citește mai multe din Politică

Ministrul Justiției, mesaj pentru șefii marilor parchete: E mult de muncă pentru a rezolva probleme și a îmbunătăți activitateaPublicat acum 6 ore si 50 minute
Nicuşor Dan, întrebat ce rol ar juca într-un film: Ar trebui să fie unul pozitiv. Am candidat să rezolv problemele oamenilorPublicat acum 6 ore si 55 minute
Nicușor Dan anunță că va face „relativ curând” și „la momentul potrivit” numirile noilor șefi de la SRI și SIEPublicat acum 7 ore si 39 minute
Președintele Nicușor Dan, întrebat dacă va numi un alt premier PNL în locul lui Bolojan: „Sunt multe discuții”Publicat acum 8 ore si 9 minute