Antena 3 CNN Politică Ponta vrea ţinte clare pe MCV de la Barroso: Nu pot atinge ţinte generale, în mişcare

Ponta vrea ţinte clare pe MCV de la Barroso: Nu pot atinge ţinte generale, în mişcare

Ponta vrea ţinte clare pe MCV de la Barroso: Nu pot atinge ţinte generale, în mişcare
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    29 Mar 2013   •   14:18

Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, o scrisoare în care va solicita puncte şi ţinte concrete pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), asumate de comisie, el motivând că nu poate îndeplini "ţinte generale şi în mişcare".

"Vineri, mi-am vizitat temporarul birou de la Ministerul Justiţiei şi intenţionez, într-o scrisoare pe care i-o voi adresa preşedintelui Comisiei Europene şi secretarului general, să încercăm să folosim un model care s-a dovedit eficient, chiar dacă la nivel de imagine sau politic am avut de pierdut, cu faimoasele 11 puncte din vară. Cei care voiau să mă critice spuneau că am acceptat . Eu cred că şi pentru MCV dacă avem nişte puncte concrete şi ţinte clare pe care să le atingem, asumate de Comisia Europeană şi de Secretariatul General, în ceea ce mă priveşte există toată determinarea şi dorinţa de a le atinge", a spus Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei.

El a adăugat că nu poate atinge "ţinte generale şi în mişcare" şi nici nu este nevoie de o agendă pe care preşedintele Traian Băsescu să o folosească în disputele de politică internă.

"Acum se mişcă poarta încontinuu, nu mai ştii unde să tragi, şi atunci nu o să atingem niciodată obiectivele dacă ele se schimbă tot timpul. Îmi doresc foarte mult să avem un raport pozitiv, să închidem povestea asta cu MCV, însă nu o să putem avea acest lucru dacă nu ni se spune cum mi s-a spus mie în vară, de la 1 la 11 astea sunt aşteptările noastre. Altfel, vorbim mereu la modul general", a adăugat Ponta.

Citeşte şi Ponta îi răspunde lui Băsescu: Preşedintele s-a cam dat de gol că el face jocurile în Justiţie. "Pe mine nu m-a căutat nimeni să intervin"





×
Parteneri
Misterul navei scufundate în Marea Neagră se adâncește
x close