Antena 3 CNN Politică Prima reacție din PSD după plecările din partid: „Trebuie să facem tot ce e posibil să rămânem uniţi”

Prima reacție din PSD după plecările din partid: „Trebuie să facem tot ce e posibil să rămânem uniţi”

Prima reacție din PSD după plecările din partid: „Trebuie să facem tot ce e posibil să rămânem uniţi”
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    25 Mai 2018   •   18:40

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, consideră că social-democraţii trebuie să rămână uniţi şi afirmă că trebuie făcut „tot ce este posibil omeneşte” pentru a găsi soluţia de a rămâne împreună în faţa unor „adversari foarte cruzi”.

Ştefănescu a adăugat că nu doreşte să folosească termeni radicali despre colegii care au plecat din PSD la Pro Romania, formaţiune condusă de fostul lider al social-democraţilor, Victor Ponta.

„N-aş vrea să folosesc termeni radicali, atunci când vorbesc despre foşti colegi cu care am lucrat. Unii au fost miniştri şi şi-au făcut datoria pentru partid, unii au fost alături de noi în toate campaniile şi nu pot să folosesc termeni urâţi vizavi de ei. Eu sper ca aceste lucruri să stopeze şi liderii grupurilor noastre de la Senat şi de la Camera Deputaţilor şi viceliderii poate săptămâna viitoare vor discuta şi cu alţi parlamentari să vadă dacă sunt sau nu nemulţumiri şi dacă acestea pot fi rezolvate”, a declarat pentru Agerpres Codrin Ştefănescu.

Citiți și:

Plecări în masă din PSD. Care sunt parlamentarii care au ”dezertat”

×
Subiecte în articol: politica PSD Codrin Ştefănescu
Parteneri
Hidroelectrica a anunţat perioada în care se transmite indexul în mai 2024
x close