Antena 3 CNN Politică Subiectiv. Elena Udrea, tot mai aproape de procurorii DNA

Subiectiv. Elena Udrea, tot mai aproape de procurorii DNA

Subiectiv. Elena Udrea, tot mai aproape de procurorii DNA
Sursa foto: Foto: Agerpres
27 Ian 2015   •   21:10
Cei care refuză să creadă, în ciuda tuturor evidenţelor, că Elena Udrea este ocolită de DNA susţin că procurorii Laurei Codruta Kovesi aşteaptă să înceapă sesiunea parlamentară, pentru a face o mişcare împotriva protejatei lui Traian Băsescu. 
 
Astfel, DNA abia ar asteapta sa revina parlamentarii la serviciu, urmand ca saptamana viitoare sa anunte declansarea urmaririi penale impotriva Elenei Udrea si chiar sa ceara aviz pentru retinerea si arestarea acesteia.
 
Informaţia a fost comentată în ediţia de marţi a emisiunii "Subiectiv", realizată de Răzvan Dumitrescu, la Antena 3. 
 
Astfel, profesorul Ilie Şerbănescu a preferat să se abţină de la prea multe comentarii şi a declarat, scurt: "Nu cred că se înghesuie cineva să aresteze ofiţeri acoperiţi."
 
Pe de altă parte, liberalul Mihai Voicu a explicat care este procesorul întreg: 
 
"Pentru începerea urmăririi penale în cazul unui fost ministru, care este şi parlamentar, trebuie aviz din partea Camerei Deputaţilor. Însă nu există un impediment în legătură cu vacanţa. Nu există. În cazul în care s-ar face o astfel de solicitare, se convoacă sesiune extraordinară. Au existat şi situaţii în care s-a trecut direct la acest pas, nu este o condiţie."
 
Realizatorul emisiunii "Secvenţial", Adrian Ursu, a explicat de ce nu a ajuns Elena Udrea mai aproape de DNA până în acest moment.  
 
"Eu avem informaţii că doamna Udrea trebuia să fie în puşcărie cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Se pare că "tic-tac, tic-tac" a mai amânat. Acel şantaj practicat între ele, "ca fetele", de Udrea şi Kovesi a amânat momentul. Doar că, între timp, a explodat astalaltă. Pentru că puşcăria pentru doamna Udrea, în perioada sărbătorilor, era în legătură cu dosarul Microsoft. Cred că "tic-tac" s-a cam stricat şi cred că de data aceasta Elena Udrea ajunge direct la bulău. Lucru valabil şi pentru Băsescu Traian. Să ne amintim, cazul "Trofeul calităţii", despre ce se vorbea? Despre o zisă finanţare ilegală a campaniei lui Adrian Năstase. Păi în cazul acesta, Băsescu Traian ce o fi? Când toţi banii aceia mergeau în campania sa, în campania fiicei sale, referendumuri şi alte combinaţii politico-economice"
 

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close