Antena 3 CNN Politică Victor Ponta: Am luat în calcul varianta demisiei imediat după ce m-am văzut cu procurorul

Victor Ponta: Am luat în calcul varianta demisiei imediat după ce m-am văzut cu procurorul

Victor Ponta: Am luat în calcul varianta demisiei imediat după ce m-am văzut cu procurorul
Sursa foto: Foto: VideoNews
09 Iun 2015   •   22:12
Premierul României, Victor Ponta, a explicat, în ediţia de marţi a emisiunii "Sinteza Zilei", realizată de Mihai Gâdea, la Antena 3, că nu are de gând să polemizeze cu preşedintele Klaus Iohannis faţă de cazul său, dar a subliniat că există puncte care trebuie lămurite.
 
"Vreau să restabilesc adevărul - mă simt ca în vremurile cu Traian Băsescu. Eu sunt în continuare cercetat de Parchet şi mă duc la procuror când mă cheamă. Vă reamintesc că şi domnul Iohannis a fost trimis în judecată pentru incompatibilităţi. Era primar, nu a demisionat, a candidat la alegerile prezidenţiale şi a câştigat. Nu cercetat, ci trimis în judecată. Suntem egali toţi, nu? Sau doar noi, ceilalţi suntem mai puţini egali?"
 
Ponta a adăugat că interesul naţional nu înseamnă să laşi ţara fără Guvern, pe fondul unui scandal politic.
 
"Interesul naţional este să stăm luni de zile fără Guvern, fără se se ocupe cineva de ţară, să stăm în scandaluri şi certuri? Eu cred că nu. Eu cred că interesul naţional este ca fiecare să îşi facă treabă. Eu mi-o fac, sunt convins că şi preşedintele o face. Politica asta cu să plece ai lor şi să vină ai mei este o decizie a oamenilor, ca de fiecare dată."
 
Întrebat dacă este un dosar politic construit special pentru a dărmâna guvernul, Ponta a explicat că are un singur lucru pe care îl poate proba:
 
"Eu cred un singur lucru care se poate proba: moţiunea de cenzură a fost depusă vineri, ziua în care mi s-a adus la cunoştinţă că sunt suspect şi că cei de la PNL-PDL nu vor să voteze moţiunea, ci vor să îmi dau eu demisia din cauza unui dosar. Eu cred că la moţiunea din 27 aprilie 2012 împotriva guvernului Ungureanu nu m-am dus la domnul Ungureanu să îi cer demisia, ci am explicat ce nu este în regulă şi ce trebuie făcut". 
 
Întrebat dacă a luat în calcul demisia din funcţia de premier, Ponta a recunoscut că s-a gândit şi la această variantă.
 
"Am luat în calcul varianta demisiei imediat după ce m-am văzut cu procurorul. I-am spus şi preşedintelui acest lucru. Da, pentru mine, personal, este cea mai bună variantă. Aici e vorba de viaţa mea şi a familiei mele. Dar nu poţi să ajungi într-o asemenea funcţie dacă te interesează numai de tine şi de cei din jur. Cred şi am văzut că există foarte mulţi oameni în această ţară care spun ca fiecare să îşi facă treaba, să fim judecaţi la alegeri, ceea ce este perfect corect."
 

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close