Antena 3 CNN Politică Vrea să iasă învingător la "masa verde"? "Băsescu şi echipa sa pregătesc o strategie de boicotare a referendumului"

Vrea să iasă învingător la "masa verde"? "Băsescu şi echipa sa pregătesc o strategie de boicotare a referendumului"

Vrea să iasă învingător la "masa verde"? "Băsescu şi echipa sa pregătesc o strategie de boicotare a referendumului"
Sursa foto: Foto: Mediafax
23 Iul 2012   •   16:45

Secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache, a declarat, luni, că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, şi PDL pregătesc terenul pentru "diversiunea fraudei la referendum", prin declaraţiile din ultimele zile, dar şi o strategie de boicotare, pentru a se ajunge la invalidarea scrutinului, informează Mediafax.

Mihalache a declarat, într-o conferinţă de presă la sediul USL, că după auditul de la Ministerul Dezvoltării s-a înţeles "care este miza enormă a reîntoarcerii lui Traian Băsescu la Cotroceni, chiar împotriva voturilor cetăţenilor, pe 29 iulie".
   
"Doamna Udrea este ascunsă, aşeaptă probabil un referendum invalid, astfel încât protectorul ei să se reîntoarcă la butoane, mai ales că îi plac butoanele şi în special butoanele pe care le are la instituţiile de forţă şi de control", a adăugat reprezentantul PNL.
   
Potrivit lui Mihalache, preşedintele suspendat Traian Băsescu a spus, luni, pentru prima dată ceea ce "acoliţii" săi repetă de câteva zile, şi anume că neparticiparea cetăţenilor la referendum este o opţiune.
   
"USL doreşte să atragă atenţia asupra faptului că Traian Băsescu şi echipa sa pregătesc o strategie de boicot a referendumului, care va fi justitifcată prin cartea pe care Traian Băsescu a mai jucat-o şi cu altă ocazie, respectiv prin cartea fraudării", a susţinut secretarul general adjunct al PNL.
   
Potrivit acestuia, "în disperare de cauză", PDL şi preşedintele suspendat încearcă, în mod iresponsabil şi mincinos, să pregătească terenul pentru diversiunea fraudei, pe care să o răspândească la referendum, pe plan intern şi extern.
   
Mihalache a arătat că această temă a "fraudării" a început încă de zilele trecute, când Traian Băsescu a vorbit de intenţia USL de a fura două, trei milione de voturi, cu ajutorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).
   
"De unde ştie preşedintele suspendat că acest lucru ar fi posibil este o temă care poate fi pur şi simplu îngropată şi trecută la capitolul afirmaţii de campanie electorală, pentru că sunt afirmaţii irespinsabile", a menţionat reprezentantul PNL. 
   
Potrivit unor surse din partid, liderii PDL de la centru şi de organizaţii judeţene se vor reuni, marţi, în şedinţa Colegiului Director al partidului pentru a decide dacă boicotează referendumul.

Citeşte şi:

PDL-iştii se tem de popor. Radu F. Alexandru: Singura soluţie este boicotul referendumului



×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close