Antena 3 CNN Actualitate A plagiat Victor Ponta la teza de doctorat? Vezi decizia Parchetului General

A plagiat Victor Ponta la teza de doctorat? Vezi decizia Parchetului General

A plagiat Victor Ponta la teza de doctorat? Vezi decizia Parchetului General
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    21 Mai 2013   •   12:40

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) în cazul sesizării referitoare la faptul că Victor Ponta ar fi plagiat teza de doctorat, stabilind că fapta nu există.

Victor Ponta era acuzat că ar fi copiat secţiuni de mari ale tezei sale de doctorat din publicaţii anterioare, însă fără să pună referinţe exacte.

Parchetul a cerut în acest caz o expertiză şi de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).

Denunţul la Parchetul instanţei supreme în acest caz a fost făcut pe 22 august 2012, de Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru.

Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar", publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, "un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de craţie intelectuală a patru autori".

La acea vreme, premierul l-a acuzat de implicare în acest caz pe preşedintele Traian Băsescu.

Această acuzaţie era formulată pe baza unor documente şi atunci se spunea că premierul Victor Ponta şi-a obţinut doctoratul la Universitatea din Bucureşti, în timp ce era secretar de stat la cabinetul lui Adrian Năstase, care a fost şi supervizorul său de doctorat.

Potrivit articolului 141, "constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la cinci ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care îşi insuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinta publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor".

Imputaţia de plagiat a fost publicată şi de alte cotidiane, au fost prezentate pasaje copiate pasaje din teza de doctorat în paralel cu textele-sursă, însă acum, după ce Parchetul General a cerut mai multe documente şi s-au făcut mai multe expertize, procurorii au ajuns la concluizia că premierul nu a plagiat.

Astfel, nu se va începe urmărirea penală pe numele lui Victor Ponta.

Citeşte şi Ponta, implicat într-un nou scandal de PLAGIAT. Parchetul General a solicitat expertizarea unei alte cărţi publicate de premier










×
Subiecte în articol: Victor Ponta plagiat teza de doctorat
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close