Antena 3 CNN Actualitate Cât au câştigat românii la Loto în 2014

Cât au câştigat românii la Loto în 2014

Cât au câştigat românii la Loto în 2014
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    06 Ian 2015   •   18:52
Românii care au jucat anul trecut la Loto au câştigat premii în valoare totală de peste 112,7 milioane de euro, informează un comunicat al companiei, remis marţi, potrivit Agerpres.
 
În luna decembrie, Loteria Română a acordat, la jocurile automatizate pe care le organizează, 582.367 de câştiguri în valoare totală de peste 97,7 milioane lei (peste 21,7 milioane de euro), din care la Loto 6/49 s-au înregistrat câştiguri de peste 52,7 milioane de lei (peste 11,7 milioane de euro).
 
La Noroc, românii au câştigat peste 862.000 lei (peste 191.600 de euro), iar la Joker peste 1,297 milioane lei (peste 288.400 de euro).
 
La Noroc Plus s-au înregistrat câştiguri în valoare totală de peste 215.700 lei (aproximativ 48.000 euro), iar la Loto 5/40, de 404.000 lei (aproximativ 90.000 de euro).
 
La Super Noroc, câştigurile au fost în valoare totală de aproximativ 180.000 de lei (aproximativ 40.000 de euro), iar la Pronosport - de peste 5.600 lei (peste 1.200 euro). 
 

×
Subiecte în articol: Loto 6/49 loto
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close