Antena 3 CNN Actualitate Cei doi supravieţuitori ai accidentului aviatic de la Sibiu, au ajuns la Bucureşti!

Cei doi supravieţuitori ai accidentului aviatic de la Sibiu, au ajuns la Bucureşti!

 Cei doi supravieţuitori ai accidentului aviatic de la Sibiu, au ajuns la Bucureşti!
21 Noi 2014   •   17:58

Avionul de tip spartan care aduce răniţii care s-au aflat în elicopterul militar care s-a prăbuşit vineri dimineaţă, într-o zonă împădurită din judeţul Sibiu, a ajuns la Bucureşti.

Avionul militar s-a prăbuşit între localităţile Iacobeni şi Mălâncrav, după ce aparatul de zbor ar fi luat foc în aer.

La bordul elicopterului se aflau 10 persoane, iar zona în care s-a prăbuşit este greu accesibilă. Apelul la 112 a fost făcut la ora 10.50.

Cei doi supravieţuitori reuşiseră să iasă din elicopter în momentul în care salvatorii au ajuns la ei, spun reprezentanţii ISU. Aeronava era în flăcări, spun cei care au ajuns la locul accidentului.

Citeşte şi: Un elicopter militar a luat FOC şi s-a PRĂBUŞIT la Sibiu. Opt oameni au MURIT, doi supravieţuiesc. Ambele victime, aduse la Bucureşti

×
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close