Antena 3 CNN Actualitate Centrul Vechi, așa cum nu l-ai vazut niciodată. Cum vor arăta din vară terasele

Centrul Vechi, așa cum nu l-ai vazut niciodată. Cum vor arăta din vară terasele

Centrul Vechi, așa cum nu l-ai vazut niciodată. Cum vor arăta din vară terasele
03 Feb 2013   •   16:46

Sorin Oprescu a discutat, sâmbătă, cu membrii Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric, despre programul de funcţionare al teraselor sezoniere, dar şi despre posibilitatea ca acestea să aibă cromatică uniformă şi mobilier adecvat specificului zonei, scrie Mediafax.

Întâlnirea de la sediul municipalităţii a avut loc la iniţiativa lui Oprescu, discuţiile vizând propunerile referitoare la regulamentul de organizare şi funcţionare a teraselor sezoniere din Centrul Istoric, proiect care se află în dezbatere publică, potrivit Primăriei Capitalei.

Se pare că participanţii la discuţii şi-ar fi exprimat preocuparea pentru asigurarea condiţiilor privind stabilitatea şi siguranţa imobilelor în dreptul cărora se amenajează terasele sezoniere de către utilizatorii spaţiilor comerciale şi pentru aspectul teraselor. De asemenea, s-a luat în discuţie și posibilitatea de a avea o cromatică uniformă, dar şi tipul de mobilier adecvat, în concordanţă cu specificul zonei.

Posibilitatea legală de a mări programul de funcţionare a teraselor pe timpul nopţii urmează să fie analizată şi încadrată în prevederile legale.

"Nu avem de gând să vă îngrădim activitatea, de aceea am propus spre dezbatere acest proiect acum, pe perioada iernii, pentru ca până la primăvară, când veţi deschide terasele, să cădem la un acord. Vom căuta posibilităţile legale să vă ajut în continuare. Însă vom face asta cu respectarea legii, în avantajul bucureştenilor, indiferent că sunt consumatori sau localnici. Doresc ca Centrul istoric să arate ca orice zonă turistică şi de promenadă din centrul unei capitale europene dezvoltate", le-a spus primarul general comercianţilor din Centrul Istoric.

Primarul general al Capitalei a ţinut să sublinieze importanţa distanţei minime de patru metri între terasele sezoniere, pentru a facilita accesul într-un timp cât mai scurt al maşinilor de intervenţie în caz de urgenţă.

Proiectul de hotărâre pentru aprobarea "Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea teraselor sezoniere în perimetrul Centrului Istoric Bucureşti" propune ca terasele sezoniere din Centrul Istoric să funcţioneze, între 15 martie şi 15 noiembrie, doar până la ora 22.00, excepţie de la această regulă făcând terasele din perimetrul delimitat de străzile Lipscani, Bulevardul I.C. Brătianu, Splaiul Independenţei şi Calea Victoriei, care vor putea funcţiona până la ora 24.00 în timpul săptămânii, în weekend până la ora 1.00.

Şi spectacolele live organizate pe terasele sezoniere se vor termina la ora 22.00, fiind interzisă organizarea evenimentelor festive private, printre care şi nunţi sau botezuri.

În privinţa mobilierului folosit la ameanjarea terasei se vor putea folosi "numai seturi identice de tipuri de mobilier, evitând-se culorile stridente". Documentul prevede şi că este interzisă ulilizarea mobilierului de terasă pliant şi a celui din material plastic, cromatica umbrelelor urmând să fie încadrată în paleta " alb-beige ".

Delimitarea teraselor va fi făcută cu aranjamente florale verzi, "pe care agenţii economici se obligă să le întreţină", fiind interzisă utilizarea jardinierelor din plastic şi a plantelor decorative artificiale. De asemenea, în document se arată că este interzisă construirea platformelor şi amplasarea cortinelor de protecţie împotriva vântului şi a ploii sau a covoarelor din materiale plastice.

Arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a precizat că terasele din Centrul Vechi, respectiv din zona care nu este preponderent de locuit, unde sunt concentrate, de fapt, cele mai multe dintre acestea, vor rămâne deschise până la 24.00, iar în weekend până la 1.00.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close