Antena 3 CNN Actualitate Comisia Europeană critică planul Guvernului pentru bani europeni: Este incoerent, fără priorităţi clare

Comisia Europeană critică planul Guvernului pentru bani europeni: Este incoerent, fără priorităţi clare

Comisia Europeană critică planul Guvernului pentru bani europeni: Este incoerent, fără priorităţi clare
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    18 Iul 2013   •   20:11

Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles, care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, este incoerent şi fără priorităţi clare, solicitând ca documentul să fie refăcut "peste vară", până în luna septembrie.

Realizatorul Adrian Ursu a comentat, joi, în cadrul emisiunii "La Ordinea Zilei cu Dana Grecu", pe marginea acestui subiect.

Acesta consideră că sunt mai multe motive de îngrijorare ca până acum, în condiţiile în care, măcar pe partea de proiecte, România stătea destul de bine.

"Noi ne descurcam cu planurile, dar cu implementarea o dădeam de gard. Acum avem această ştire, cum să nici măcar planul macro nu e bun(...) Ni se spune că nu am fost în stare să-i convingem că avem nevoie de banii ăştia şi că nu ştim ce să facem cu ei pe urmă, ori asta este nou şi tocmai de aceea e ceva mai îngrijorător decât situaţia pe care o ştiam până acum", a spus Adrian Ursu, joi seară, la Antena 3.

Realizatorul Radu Tudor consideră că autorităţile române nu au luat în serios semnalele venite de la Bruxelles.

Potrivit acestuia, oficialii europeni sunt de părere că România nu are o strategie adevărată şi nu a stabilit priorităţile.


Vezi AICI înregistrarea integrală a emisiunii.

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana guvern bani europeni
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close