Antena 3 CNN Actualitate CSM cere Inspecţiei Judiciare să verifice dacă independenţa justiţiei a fost afectată de SRI

CSM cere Inspecţiei Judiciare să verifice dacă independenţa justiţiei a fost afectată de SRI

CSM cere Inspecţiei Judiciare să verifice dacă independenţa justiţiei a fost afectată de SRI
de S.T.    |    26 Mai 2015   •   12:28
UPDATE- Preşedintele Klaus Iohannis nu va fi chemat la CSM ca să intervină în scandalul acoperiţilor din justiţie. În schimb, declaraţiile generalului Dumitru Dumbravă, potrivit cărora instanţele de judecată sunt "câmp tactic" pentru SRI, vor fi investigate de Inspecţia Judiciară.

Ştire iniţială


Consiliul Superior al Magistraturii cere intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis în scandalul acoperiţilor din justiţie.

"În cazul în care vom avea o listă publică a celor care sunt antrenaţi în astfel de activităţi acoperite, în numele unor servicii secrete, atunci lucrurile sunt foarte grave şi ele pot lua calea penalului, pentru că este vorba de fals în declaraţii", susţine jurnalista Adina Anghelescu.

"Magistraţii sunt obligaţi la intrarea în magistratură şi în funcţiile pe care le ocupă să dea declaraţie pe propria răspundere că nu au făcut parte şi nu fac parte din astfel de servicii", a mai spus ea.



×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close