Antena 3 CNN Actualitate Curtea de Apel a respins revizuirea deciziei CNSAS pentru Dan Voiculescu

Curtea de Apel a respins revizuirea deciziei CNSAS pentru Dan Voiculescu

Curtea de Apel a respins revizuirea deciziei CNSAS pentru Dan Voiculescu
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    13 Feb 2013   •   19:06

Curtea de Apel București a respins miercuri cererea de revizuire depusă de Dan Voiculescu împotriva sentinţei vizând decizia CNSAS, de colaborare politică.

Voiculescu a cerut revizuirea sentinței, după ce unul dintre membrii CNSAS, Mircea Dinescu, a fost declarat incompatibil. Decizia poate fi atacată cu recurs în 15 zile.

Dan Voiculescu a comentat decizia pe blogul său.

''În 2004, în momentul în care am candidat pentru Parlament, CNSAS a studiat arhivele şi a decis că nu am colaborat cu Securitatea. Decizia a fost menţinută şi în 2005. În 2006, în plin conflict politic cu Traian Băsescu, CNSAS a decis să se gândeasca mai bine şi şi-a infirmat verdictele anterioare.

Decizia din 2006 a fost luată cu 3 voturi "pentru" colaborare, 3 voturi "împotrivă" şi 3 "abţineri" în condițiile în care, conform legii, o decizie se putea lua doar cu majoritatea celor prezenţi (majoritatea normală din 9 fiind 5, nicidecum 3). Dar nici acel 3 "pentru" nu a rămas valabil pentru că unul dintre acei 3, domnul Mircea Dinescu, a fost declarat incompatibil.

Concluzie: când te cerţi cu Traian Băsescu, au voie să voteze şi incompatibilii, iar deciziile de colaborare se pot lua chiar şi cu două voturi "pentru colaborare" şi 3 voturi "împotriva colaborării".









×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close