Antena 3 CNN Actualitate Dan Voiculescu cere ca rezultatele anchetei asupra conturilor sale să fie făcute publice

Dan Voiculescu cere ca rezultatele anchetei asupra conturilor sale să fie făcute publice

Dan Voiculescu cere ca rezultatele anchetei asupra conturilor sale să fie făcute publice
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    22 Aug 2014   •   19:05

Dan Voiculescu cere ca rezultatele investigaţiilor asupra conturilor sale să fie făcute publice. Într-o postare pe blogul personal, profesorul Dan Voiculescu spune că instanţa s-a pronunţat o dată în acest caz, iar o comisie guvernamentală condusă de Mugur Isărescu şi o alta parlamentară au demonstrat că nu au existat conturile secrete ale lui Ceauşescu. "Sper ca atunci se vor clarifica, pentru toată lumea, acuzaţiile nedrepte pe care le duc pe umeri de 25 ani", scrie Dan Voiculescu.

 
După decizia instanţei privind confiscarea averii lui Dan Voiculescu, toate autorităţile sau instituţiile cu atribuţii în domeniu din România, din Europa, din lume, vor căuta bunurile sale mobile sau imobile în ţară şi în străinătate.
 
"Decizia Cameliei Bogdan răspunde astfel la o întrebare care m-a preocupat ani la rând: Cum să îi încredinţez pe români că nu am societăţi, conturi, bunuri mobile sau imobile în ţară sau străinătate?! Sau că legendarele conturi ale lui Ceauşescu care au ajuns la Voiculescu nu au existat? Nădăjduiesc că rezultatul cercetării ample va confirma acest lucru şi va face lumină asupra acuzaţiilor nedrepte din ultimii 25 de ani. Atunci vom vedea cine minte: Voiculescu sau camarila lui Băsescu", a scris Voiculescu pe blog. 
 
La începtul anilor '90, jurnalistul Petre Mihai Băcanu a scris în mai multe rânduri, că Dan Voiculescu ar fi administrat conturile secrete ale lui Nicolae Ceausescu. 
 
"Se spunea, nici mai mult, nici mai puţin, că eram mâna dreaptă a dictatorului, "omul din umbră", "eminenţa cenuşie" a vechiului regim. Ulterior, o comisie guvernamentală condusă de Mugur Isărescu, o comisie parlamentară şi o instanţă de judecată au concluzionat că aceste conturi nu au existat. M-am ales cu nevinovăţia pronunţată de justiţie, conform hotărârii 531/08.04.1997 şi cu scuzele publice ale domnului Băcanu, însă acest mit a rămas", scrie preşedintele fondator al PC.
 
Suspiciunea nu s-a spulberat însă, bazată parţial pe ideea comună că oamenii de afaceri obişnuiesc să îşi plaseze banii în conturi bancare străinatate.
 
"Afirm în faţa lui Dumnezeu că tot ce am realizat în viaţă, am realizat prin muncă, multă şi cinstită. (...) Celor care nu mă cunosc şi mă insultă la ordin sau din răzbunare (cazul lui Sorin Oancea), le urez sănătate, putere de muncă şi capacitatea de a se bucura de lucrurile rele sau nedrepte care se petrec în jurul lor", mai scrie Voiculescu pe blog.

Informaţiile au fost prezentate vineri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close