Antena 3 CNN Actualitate Directorul Institutului Geologic, demis prin FAX. Ştefan Marincea: Am să fac plângere penală

Directorul Institutului Geologic, demis prin FAX. Ştefan Marincea: Am să fac plângere penală

Directorul Institutului Geologic, demis prin FAX. Ştefan Marincea: Am să fac plângere penală
Sursa foto: Foto: Agerpres
16 Oct 2013   •   20:12

Directorul Institutului Geologic al României (IGR), Ştefan Marincea, a fost demis "prin fax" de la şefia instituţiei, "prin două ordine, cu semnături diferite", potrivit unei declaraţii acordate Mediafax, acesta menţionând că intenţionează să facă plângere penală în acest caz.

"Nu ştiu cine m-a demis, am primit două ordine, două decizii cu semnături diferite şi am de gând să fac plângere penală împotriva celor care au trimis aceste ordine, pentru că sunt semnături cu bară", a precizat Ştefan Marincea.

Întrebat cine va ocupa postul de director general al institutului după demiterea sa, Marincea a precizat că este vorba de Marcel Mărunţiu.
   
Şeful IGR: Proiectul RMGC nu este bun nici pentru Africa
   
În calitate de director general al IGR, Ştefan Marincea a fost audiat, pe 8 octombrie, la Comisia specială pentru proiectul de la Roşia Montană din Parlament, el criticând proiectul de exploatare minieră, spunând că este "de nota cinci" şi că ar trebui modificat substanţial şi adaptat la practicile europene.
   
Sunt atât de multe fisuri logice în acest proiect încât dacă îmi venea la evaluare pentru o ţară africană, cred că-l trimiteam înapoi cu zero puncte(...). E un proiect de nota 5 pentru că partea de explorare reprezintă un efort remarcabil, care se va amortiza la finalizarea proiectului”, a spus Marincea, în cadrul comisiei speciale parlamentare.
  


 

×
Parteneri
Cutremur în România, în această seară, în zona seismică Vrancea
x close