Antena 3 CNN Actualitate Dosarul silicoanelor ajunge în instanţă. 64 de persoane au fost trimise în judecată

Dosarul silicoanelor ajunge în instanţă. 64 de persoane au fost trimise în judecată

Dosarul silicoanelor ajunge în instanţă. 64 de persoane au fost trimise în judecată
de S.T.    |    11 Iul 2014   •   22:00

Medicii de la Spitalul de Arşi, cercetaţi în dosarul operaţiilor ilegale, ignorau urgenţele şi făceau operaţii estetice din care scoteau bani grei. Asta reiese din rechizitoriul procurorilor.

Aceştia mai spun că jumătate dintre intervenţiile făcute în spital erau ilegale şi astfel capacitatea unităţii medicale era cu mult depăşită.

Totodată, ca să aibă o aparentă legalitate, medicii implicati au afişat în unitate o listă de preţuri incomparabil mai mici decât tarifele practicate în clinicile private. Ei pretindeau mită între 450 şi 3.400 de euro, în funcţie de tipul intervenţiei, iar banii erau impărţiţi între membrii echipei care efectua operaţiile.

Dacă raportările doctorilor erau validate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti deconta aproape 5.000 de lei pe operaţie. 64 de persoane, dintre care 20 de cadre medicale şi directorul Spitalului de Arşi au fost trimise în judecată, 5 dintre acestea fiind în arest preventiv.

Acuzaţiile sunt de luare şi dare de mită, fals intelectual şi participaţie la fals intelectual şi înşelăciune.

×
Subiecte în articol: Spitalul de Arsi operatii estetice
Parteneri
Surse: PSD l-ar susţine pe Piedone la Primăria Capitalei
x close