Antena 3 CNN Actualitate Elena Udrea, huiduită în faţa secţiei de Poliţie

Elena Udrea, huiduită în faţa secţiei de Poliţie

Elena Udrea, huiduită în faţa secţiei de Poliţie
03 Feb 2015   •   10:57

Elena Udrea a fost huiduită la intrarea în secţia 2 de Poliţie din Bucureşti. Ea se află sub control judiciar şi e obligată să treacă pe la secţia 2 în fiecare marţi şi vineri. Fosta candidată la preşedinţia României e urmărită penal pentru spălare de bani, în dosarul Microsoft.

Elena Udrea a ajuns la Secţia 2 Poliţie în jurul orei 10.45, aşa cum a stabilit cu poliţiştii supraveghetori, după ce procurorii au luat în cazul ei măsura controlului judiciar. Ea a stat în sediul Poliţiei mai puţin de zece minute.

La ieşirea din secţia de Poliţie, Elena Udrea a declarat că nu se aşteaptă să fie arestată, însă modul în care au decurs lucrurile o face să creadă că s-ar putea continua chiar şi cu o încercare de arestare.

"Nu mă aştept niciodată la loialitate şi la susţinere din partea nimănui. Ştiu că în acest demers sunt singură, aşa am şi pornit, nu am pornit bazandu-mă pe cineva anume. (...) Şi dacă aş fi cel mai rău om din România tot trebuie să ne întrebăm dacă ce spun eu despre domnul Coldea este adevărat", a spus Udrea.

Întrebată dacă intenţionează să demisioneze, Elena Udrea a răspuns: „Şi dacă demisionez, tot trebuie să-mi dea aviz domnul Klaus Iohannis. Deci ca fost ministru tot trebuie să iau un aviz de undeva”.

Condiţiile controlului judiciar în cazul Elenei Udrea:


- să se prezinte la DNA  şi la Secţia 2 Poliţie Bucureşti ori de câte ori este chemată

- să informeze de îndată DNA şi Secţia 2 Poliţie Bucureşti dacă-şi schimbă locuinţa

- să se prezinte la Secţia 2, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemată

- să nu plece din Capitală decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent

- să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, alţi participanţi la comiterea infracţiunii, martorii din dosar

- să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale

Dacă încălcă obligaţiile, Udrea riscă arestul la domiciliu sau cel preventiv.

Citiţi şi:

Udrea: Nu m-ar mira ca abuzurile să se continue chiar şi cu o încercare de arestare


×
Subiecte în articol: Elena Udrea Klaus Iohannis
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close