Antena 3 CNN Actualitate Fiul judecătoarei Cîrstoiu, fost preot, este cercetat pentru un accident rutier cu trei morţi

Fiul judecătoarei Cîrstoiu, fost preot, este cercetat pentru un accident rutier cu trei morţi

Fiul judecătoarei Cîrstoiu, fost preot, este cercetat pentru un accident rutier cu trei morţi
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    09 Aug 2013   •   19:21
Fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, Florin Cergan, reţinut vineri pentru complicitate la trafic de influenţă, a fost implicat, în martie 2011, într-un accident rutier soldat cu moartea a trei persoane, instanţa respingând atunci propunerea de arestare preventivă a acestuia, formulată de procurori, potrivit Mediafax.
 
Accidentul a avut loc în Târgovişte, pe 8 martie 2011, când Cergan, pe atunci preot în parohia Lăculeţe din comuna dâmboviţeană Glodeni, conducea un autoturism BMW. Acesta a intrat într-o Dacie în care se aflau preotul Nicolae Nicolae de la Parohia Gheboaia, soţia şi fiica acestuia, în vârstă de 15 ani, toţi trei decedaţi în accident.
 
Martorii spuneau, la vremea respectivă, că maşina lui Cergan avea peste 100 de kilometri pe oră.
 
În plus, probele biologice au arătat că fiul judecătoarei se urcase băut la volan.
 
Iniţial, acesta nu a recunoscut că se afla la volanul autoturismului BMW, însă, a doua zi, s-a prezentat la Poliţie şi a mărturisit că el a provocat accidentul, fiind reţinut de procurori pentru 24 de ore, sub acuzaţia de ucidere din culpă.
 
Procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Cergan, însă Judecătoria Târgovişte a respins propunerea. La câteva zile după accident, Arhiepiscopia Târgoviştei i-a ridicat lui Cergan dreptul de a sluji.
 
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la CAB, este cercetată pentru corupţie, iar fiul ei a fost reţinut pentru că ar fi intermediat primirea a 50.000 de euro de către aceasta, de la mai multe persoane care doreau soluţii favorabile în unele dosare şi care ar fi dat anterior un milion de euro. În acelaşi dosar este cercetat şi fiul judecătoarei, Florin Cergan, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Judecătoarea cercetată pentru o şpagă de un milion de euro a făcut parte din completul care a anulat condamnarea lui Dinel Staicu. Vezi aici şi declaraţia de avere a judecătoarei

 
 
 

 

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close