Antena 3 CNN Actualitate Fiul Sorinei Plăcintă ar putea ajunge la închisoare, după ce a urinat pe o troiţă (VIDEO)

Fiul Sorinei Plăcintă ar putea ajunge la închisoare, după ce a urinat pe o troiţă (VIDEO)

Fiul Sorinei Plăcintă ar putea ajunge la închisoare, după ce a urinat pe o troiţă (VIDEO)
Sursa foto: Placinta
04 Iun 2010   •   12:48

Fiul Sorinei Plăcintă riscă să ajungă la închisoare pentru profanare. Răzvan Plăcintă a urinat pe o troiţă maramureşeană apoi a postat pe internet poze cu incidentul.

Cancan dezvăluie că Răzvan Plăcintă a postat, pe contul său de pe un site de socializare, o poză în care urinează pe o troiţă maramureşeană şi a comentat: "Asta fac eu cu Dumnezeu".

Fapta sa nu este doar imorală, ci şi ilegală. Fiul Sorinei Plăcintă riscă între 3 luni şi 3 ani de închisoare pentru profanarea unui monument.

Fiul fostului ministrul al Tineretului şi Sportului, în vârstă de 19 ani, a aderat, în 2008, la prima Biserică Ateistă. Membrii acestei grupări neagă existenţa lui Dumnezeu şi au drept scop să elibereze lumea de religie.

Băiatul locuieşte în Canada de câteva luni iar înainte a locuit în Elveţia. Nu e prima dată când Răzvan Plăcintă este în centrul atenţiei presei. Chiar în timp ce mama sa era ministru, băiatul a postat pe acelaşi site poze în care simula săruturi cu alţi bărbaţi. Sorina Plăcintă spunea la acea dată că este mândră de fiul ei, că este independent şi ca aşa l-a crescut.



Antena 3

×
Subiecte în articol: sorina placinta urina
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close