Antena 3 CNN Actualitate Foştii directori ai Oil Terminal Constanţa şi Petrotrans, reţinuţi de procurorii DNA

Foştii directori ai Oil Terminal Constanţa şi Petrotrans, reţinuţi de procurorii DNA

 Foştii directori ai Oil Terminal Constanţa şi Petrotrans, reţinuţi de procurorii DNA
Sursa foto: Foto: Intact Images
08 Mar 2011   •   11:58

Fostul director Oil Terminal Constanţa, Ştefan Ene, şi fostul director general Petrotrans, Octavian Natu, au fost reţinuţi de procurorii DNA. Cei doi sunt acuzaţi de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă. În acelaşi dosar mai sunt cercetate şi alte două persoane.  

Potrivit informaţiilor făcute publice într-un comunicat al DNA, în dosar sunt cercetaţi Ştefan Ene, fost director general al SC Oil Terminal SA Constanţa, în prezent consilier al directorului general al companiei, Iulian Octavian Natu, fost director general al SC Petrotrans SA, în prezent pensionar, Mihai Moise, reprezentant al SC NAC Industrii SRL Bucureşti şi pe Marian Toma, director de producţie în cadrul firmei bucureştene.

La data de 6 ianuarie 2011, Ştefan Ene a primit de la Mihai Moise (fratele unuia dintre acţionarii SC NAC Industrii SRL Bucureşti) 43.000 de euro Ene ar fi trebuit să-l covingă pe directorul general al SC Oil Terminal SA Constanţa să aprobe încheierea unui contract prin care compania să livreze către firma bucureşteană reziduuri petroliere în condiţii avantajoase de preţ, informează Mediafax

Octavian Iulian Natu şi Marian Toma au fost cei care au intermediat legătura dintre Ene şi Moise.

Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, Ei urmează să fie prezentaţi, marţi, Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

 




×
Parteneri
Viktor Orban anunță că îl susține pe Klaus Iohannis pentru șefia NATO
x close