Antena 3 CNN Actualitate Furtunile s-au abătut asupra României. Vântul a măturat totul în cale. Copacii au fost smulşi din rădăcini şi aruncaţi pe şosea

Furtunile s-au abătut asupra României. Vântul a măturat totul în cale. Copacii au fost smulşi din rădăcini şi aruncaţi pe şosea

Furtunile s-au abătut asupra României. Vântul a măturat totul în cale. Copacii au fost smulşi din rădăcini şi aruncaţi pe şosea
Sursa foto: Foto: Agerpres
26 Iul 2012   •   07:28

Furtunile şi vijeliile au făcut prăpăd aseară în mai multe oraşe din sudul şi vestul ţării. O ploaie torenţială a inundat mai multe gospodării din Arad, iar în Drobeta Turnu-Severin o furtună care a durat doar 5 minute a măturat totul în cale.

Furtuna care s-a abătut asupra oraşului Drobeta Turnu-Severin a durat doar cinci minute, timp suficient însă pentru a inunda mai multe străzi şi o sală de sport. Câţiva copaci au fost smulşi din rădăcini şi aruncaţi pe şosea.

Acoperişurile mai multor blocuri au fost smulse de vântul puternic. Două maşini au fost distruse de ţiglele căzute de pe case. Plaja Drobeta a fost distrusă în totalitate.

Într-o parcare, cabinele de la şapte tiruri au cedat din cauza grindinei, iar paznicul restaurantului a fost luat pe sus cu tot cu ghereta în care era.

La Arad, ploaia torenţială a inundat câteva străzi şi grădini.

Din cauza vântului puternic, la Târgovişte un salcâm bătrân a căzut peste un stâlp electric, pe care l-a doborât.

Din fericire nimeni nu a fost rănit, iar în zonă nu era parcată nicio maşină.



×
Subiecte în articol: furtuna vant puternic
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge în România
x close