Incidente la Timişoara: Susţinătorii PSD şi PDL s-au îmbrâncit cu jandarmii (VIDEO)
Reprezentanţii primăriei Timişoara au anunţat că mitingul susţinătorilor PDL nu a fost autorizat şi că liderii organizatorilor vor fi amendaţi.
?Incidente majore nu au fost, sunt câteva persoane cu trompete. Îi vom amenda pe cei care îi conduc pentru că nu aveau dreptul să facă acest lucru. Totuşi Timişoara este un oraş civilizat, îmi pare rău că unii nu înţeleg ce este civilizaţia?, a declarat Flavis Boncea, purtător de cuvânt al Primăriei din Timişoara.
Spiritele s-au încins în momentul în care aceştia au început să scandeze sloganuri anti PSD. Cele două grupuri de simpatizanţi au fost despărţite de jandarmi, o parte dintre cei prezenţi intrând într-o îmbrânceală generală cu reprezentanţii legii.
INCIDENTE LA TIMIŞOARA
UPDATE:?Lumea a început să se împrăştie şi nu au fost folosite sprayuri lacrimogene, ştiu asta pentru că sunt aici?, a declarat Emilia Fânaţă, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Timiş.
Mircea Geoană şi Crin Antonescu s-au aflat şi ei la Timişoara, dar nu au participat la acest miting. Aceştia au fost la o manifestare electorală, în interiorul clădirii Operei. Discursurile lor au fost difuzate însă pe un ecran amplasat pe scena din Piaţa Operei.
Parada de 1 Decembrie, organizată în Parcul Central din Timişoara, s-a desfăşurat în absenţa celor doi lideri aşteptaţi de la Bucureşti, Mircea Geoană şi Crin Antonescu. Din cauza ceţii, avionul cu care cei doi urmau să sosească de la Bucureşti, a decolat cu întârziere.
După manifestările de la Timişoara, în mai multe oraşe ale ţării sute de oameni au ieşit în stradă. Braşov, Bucureşti, Târgovişe sau Constanţa sunt câteva dintre locaţiile unde oamenii au protestat.
Citiţi aici mai multe despre acest subiect.
Antena3.ro
-
JOBURI PENTRU GAȘCA LUI BOC
11 Noi, 15:57 | 14 comentarii -
Lista lui Negoiță
09 Noi, 17:03 | 17 comentarii -
Lista lui Negoiță
09 Noi, 15:59 | 18 comentarii -
FMI VINE ÎN CONTROL
27 Oct, 15:33 | 39 comentarii
-
Limba română, obligatorie pentru funcţionarii publici. Cei care nu o stăpânesc vor fi concediaţi
22 Mai, 07:31 | 0 comentarii -
Spitalele închise de stat în urmă cu un an, date din nou în folosinţă
22 Mai, 07:20 | 0 comentarii -
Se întorc vijeliile. Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină pentru 13 judeţe
22 Mai, 06:22 | 0 comentarii -
GSP.roSteaua braziliană! » Gruparea din Ghencea dă două lovituri pe piaţa transferurilor: Wesley şi Rocha
-
Premierul Ponta l-a eliberat din funcţie pe preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş
21 Mai, 22:40 | 2 comentarii -
Senat: Ministrul Sănătăţii nu va fi membru al CSAT
21 Mai, 20:37 | 1 comentarii
-
Veniti in PIATZA, veniti la ORICE ORA, sunt MII de Tineri aici, baieti si Mai Ales FETE SUPRBE, HAIDETI, veniti in PIATA .
.=.=.=.=.=.==.=.=.=.=.=.=.==.=.=.=.==.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=..=.==..=.==.=.=.
=Sa ELIMINAM elementele NEGATIVE, sa DISTRUGEM axa VOICULESCU=VANTU=PATRICIU JOS COMUNISTII, jos cei ce vor sa IMPUNA un sistem DICTATORIAL=.=.=.=.= = HAI VENTI in Piatza sa LAMURIM treburilii astea ROMANI patriotzi. =. ACUM este momentul ADEVARATEI REVOLUTII, Romani de mare valoare, ADEVARATI Patrioti iubiti, luminosi TINERI } .].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].BUCURESTENI,= LA UNIVERISTATE= SE DA LUPTA IMPOTRIVA VÂNZATORILOR DE NEAM SI TARA, IMPOTRIVA COMUNISTILOR. = VENITI negresit!= =.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=. Ne-am JERTFIT pentru Ardeal. NU lui GEOANA si Iohanis, NU lui Geoana si ILIESCU, NU lui GEOANA si VOICULESCU. .=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.= NU cedam Ardealul. NU. =.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.= Ne-am JERTFIT pentru Ardeal. NU lui GEOANA si Iohanis, NU lui Geoana si ILIESCU, NU lui GEOANA si VOICULESCU. .=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.= NU cedam Ardealul. NU. =.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.= Ne-am JERTFIT pentru Ardeal. NU lui GEOANA si Iohanis, NU lui Geoana si ILIESCU, NU lui GEOANA si VOICULESCU. .=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.= NU cedam Ardealul. NU. Nu cedam Romgazul, nu cedam TRANSGAZUL.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.= = HAI VENTI in Piatza. A venit momentul ADEVARATEI REVOLUTII, Romani de mare valoare, ADEVARATI Patrioti iubiti } .].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].].BUCURESTENI,= LA UNIVERISTATE= SE DA LUPTA IMPOTRIVA VÂNZATORILOR DE NEAM SI TARA, IMPOTRIVA COMUNISTILOR. = VENITI negresit!= =.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=. Ne-am JERTFIT pentru Ardeal. NU lui GEOANA si Iohanis, NU lui Geoana si ILIESCU, NU lui GEOANA si VOICULESCU. .=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.= NU cedam Ardealul. NU. =.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.= Ne-am JERTFIT pentru Ardeal. NU lui GEOANA si Iohanis, NU lui Geoana si ILIESCU, NU lui GEOANA si VOICULESCU. .=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.=.= -
Ma bucur ca "invingem" recunoaste si spune adevarul. Ce s-a intamplat la Timisoara si in celelalte orase a fost instrumentat de PDL si ei pregatesc si pentru urmatoarele zile interventii in forta in toata tara. Indemnul este foarte clar. Unde este democratia, unde este competitia electorala corecta si cinstita? PDL-ul este intradevar disperat, incep sa tremure ca Basescu va pierde, simt ca le fuge pamantul de sub picioare si atunci recurg la toate marsaviile posibile. De ce amesteca comunismul in aceasta campanie? Comunismul a disparut din Romania de 20 de ani sau poate nu stiu eu. Mai exista partidul comunist? Mai exista organizatii de partid si membrii cotizanti? Are partidul comunist deputati si senatori? Este o formatiune politica inregistrata la tribunal? Desigur ca nu. Si atunci de ce obsedant revin la comunism? Oare nu au nici un fel de teme constructive de discutat. Pacea sociala, intelegerea intre romani, climatul civilizat, care este intradevar specific Timisorii, nu sunt teme mai importante. Dintre toti protagonistii din aceasta campanie, singurul comunist, mai ales cu grad de nomenclaturist este Basescu,
-
pe wikipedia http://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_B%C4%83sescu
bigrafia il reconmanda in 89 ca membru in guvernul comunist! Clar, il votez pe geoana. -
JOOOOOOOOOOS COOMUNISMUL!!!
HAI ROMANI SA NE UNIM, SA DAM JOS CUMUNISMUL!!!
RUSIIIIIIIINEEEEEEEEE REALITATEA TV , ANTENA 1, 2 SI 3 de ce MINTITI populatia??? Nu va e rusine? Ati spus pe post ca au fost doar 200 de protestanti la Timisoara si restul , 2000 dupa spusele voastre au fost sustinatori PSD??? MINCINOSILOOOOOOR, au fost 3 0 0 0 (TREI MII) de oameni care au scandat : JOS COMUNISMUL!!! RUSINE!!!. Ce puteam sa ne asteptam de la Realitatea Tv??? Sunteti niste comunisti. R O M A N I, NU MAI TREBUIE SA LASAM COMUNISMUL SA NE CONDUCA,saracia STIE CUM II INDOCTRINEAZA PE O PARTE DINTRE CEI TINERI, DAR NU TREBUIE SA MAI TRAIM ASA. EU NU VREAU SA NE CRESTEM COPIII INTR-O TARA COMUNISTA! BRAVO TIMISOARA, STIMA TARII, CU TOATE CA EU NU SUNT DIN TIMISOARA. nenorocitiiI DE GEOANA SI ANTONESCU, CUM AU AVUT OBRAZUL SA SEMNEZE PACTUL TOCMAI LA TIMISOARA?, CAND NICI ACUM NU S-AU USCAT LACRIMILE DE PE OBRAJII CELOR CE SI-AU PIERDUT PE CEI DRAGI IN REVOLUTIE? SA VA FIE RUSINE. SI TIE REALITATEA TV PENTRU NENUMARATELE TALE MINCIUNI. ROMANIA , HAI IN STRADA, HAI SA DAM JOS COMUNISMUL, TOATE ORASELE SA PARTICIPE!!!
JOS COMUNISMUL!!! -
du-te dracului ba udrica ,optimistul ,ioan,stali ,edi ,ady, marius ,etc,etc,etc ca tu esti unul si acelasi un activist al ciumei rosii ,un tradator al neamului romanesc si un pupincurisr al nomenclaturii,degeaba tot scrii mesaje si incerci sa induci lumea in eroare cum ca ati fi mai multi ,nu mai tin tacticile astea kgb-iste
-
VRETI DEZASTRU NATIONAL? VRETI ZONA AUTONOMA MAGHIARA ? VRETI SECURITATEA SI COMUNISTI MASCATI LA PUTERE ? VRETI CA UN SINGUR OM SA HOTARASCA CE ESTE BINE SAU CE NU ? VRETI MANELIZARE SI INDOBITOCIRE ? VRETI ALCOOLISM SI ANALFABETISM ? VRETI SARACIE ? A-T-U-N-C-I-:-V-O-T-A-T-I-:-B-A-S-E-S-C-U- !
-
Traian Basescu: Între 1981-1987 a fost comandant de navă în cadrul flotei comerciale a RSR. Începând cu 1987 a făcut parte din reprezentanța Navrom la Anvers. În anul 1989 a devenit director general al Inspectoratului pentru Navigație Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, în cabinetul Dăscălescu, funcție pe care a îndeplinit-o până la Revoluția din 22 Decembrie 1989. Mircea Geoana: Vreme de câțiva ani, Geoană a lucrat în domeniul energetic, pe șantiere din București sau Giurgiu. În 1987 Mircea Geoană s-a înscris la Facultatea de Drept din București, cursuri fără frecvență. Decembrie 1989 l-a surprins ca adjunct de șef de brigadă la Trustul Energomontaj București și student la Drept. Wikipedia. Punctul 8.
-
maleficul ia noi forme :gica duru si mugodz
-
SOCANT!!! http://www.youtube.com/watch?v=GF6IZVSnLu0&feature=player_embedded
-
Pai daca Basescu si-a agajat papagali eu dece nu asi repeta pe gratis ? VRETI DEZASTRU NATIONAL? VRETI ZONA AUTONOMA MAGHIARA ? VRETI SECURITATEA SI COMUNISTI MASCATI LA PUTERE ? VRETI CA UN SINGUR OM SA HOTARASCA CE ESTE BINE SAU CE NU ? VRETI MANELIZARE SI INDOBITOCIRE ? VRETI ALCOOLISM SI ANALFABETISM ? VRETI SARACIE ? A-T-U-N-C-I-:-V-O-T-A-T-I-:-B-A-S-E-S-C-U- !
-
De ce noi Romanii nu avem intelepciunea altora. Multi Romani lucreaza in Spania si au posibilitatea sa vada realitatile de acolo inclusiv climatul social si politic. Cred ca nu a existat un conflict si o ura mai mare decat cea dintre repuiblicani comunisti spanioli si drapta frankista. Un razboi civil care a facut zeci de mii de victime, o perioada de opresiune salbatica a comunistilor, un regim fascist de peste 30 de ani. Dar cand a disparut Franco, tara si poporul spaniol au sters toate disensiunile si ura, si cu totii au pus umarul sa reconstruiasca din temelii tara, sa creeze prosperitate si o viata mai buna pentru toti. De ce, voi sustinatori portocalii nu puteti intelege asa ceva? De ce continuati sa intretineti si sa amlificati ura si razbunarea? Ambitia politica de a castiga intr-o campanie electorala nu este justificare. Guvernarile se schimba, vor fi cand unii, cand altii la putere, aceasta este democratia. Dar justificarea actiunilor voastre este alta: disperarea sefului vostru de a castiga din nou. De ce ii este frica sa piarda? Are pacate pe constiinta care ii induc aceasta frica? Judecati si voi si lasati anticomunismul pentru istorie.
-
Iubita?????Cat de mult costa indobitocirea unora ca tine?
-
Citeste pe Wikipedia handicapatule in loc sa te certi cu toata lumea. Eu sunt din Timisoara si as vrea sa se aplice punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara.
-
nick = activist de partid
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






VICTIMELE MINERIADELOR ...ILIESCU INVRAJBESTA POPULATEA ROMANIEI..... http://www.youtube.com/watch?v=GCzK-8WjeXw