Antena 3 CNN Politică Bolojan, după ce inflația a urcat la aproape 11%: Un uşor puseu inflaţionist, Guvernul nu a făcut ceva greşit

Bolojan, după ce inflația a urcat la aproape 11%: Un uşor puseu inflaţionist, Guvernul nu a făcut ceva greşit

I.C.
1 minut de citit Publicat la 16:12 12 Iun 2026 Modificat la 16:32 12 Iun 2026
premierul ilie bolojan la guvern
Ilie Bolojan. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, referitor la creşterea inflaţiei aproape de 11%, că Guvernul nu a făcut ceva greşit, menţionând că războiul din Golf a făcut ca, în loc de o scădere a inflaţiei, conform prognozei, să fie „un uşor puseu inflaţionist”.

Bolojan a precizat că inflaţia va scădea spre 5% la toamnă, dacă cei care vor guverna nu vor face experimente.

„Guvernul nu a făcut greşit ceva, dar trebuie să fim conştienţi că din luna martie, de la începutul lunii martie, peste traseul nostru de inflaţie pe care îl aveam, care era în scădere, s-a suprapus războiul din Golf. Ceea ce a însemnat în toată lumea, nu doar în România, un puseu de creştere de preţuri la combustibili, la tot ce înseamnă derivatele din combustibili - la îngrăşămintele pentru agricultură, la alte materiale care au avut un efect în economie. Pentru că în orice marfă, în orice produs final, la un moment dat e nevoie de energie, e nevoie de transport, este nevoie de combustibil şi asta a făcut ca să avem nu o scădere a inflaţiei, conform prognozei, ci un uşor puseu inflaţionist”, a afirmat Bolojan, la Radio România Actualităţi, potrivit Agerpres.

Potrivit premierului, la final de vară - început de toamnă, inflaţia se va duce înspre 5%, cu condiţia de a se menţine stabilitatea în ţară, echilibrele financiare, absorbţia fondurilor europene.

„Şi dacă cei care vor guverna România în perioada următoare nu vor face experimente, ci vor ţine linia pe care acest Guvern a promovat-o, ceea ce înseamnă o guvernare cât mai eficientă, o reducere a costurilor, o absorbţie de fonduri europene şi o anumită disciplină financiară, fără astea, datele din toamnă nu vor mai fi cele pe care vi le-am anunţat sau dacă se întâmplă ceva în plan global care nu depinde de România”, a adăugat Bolojan.

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar mărfurile alimentare cu 6,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close