Antena 3 CNN Actualitate Întreaga operaţiune de salvare s-a desfăşurat într-un haos desăvârşit. Raport halucinant al salvamontiştilor clujeni

Întreaga operaţiune de salvare s-a desfăşurat într-un haos desăvârşit. Raport halucinant al salvamontiştilor clujeni

Întreaga operaţiune de salvare s-a desfăşurat într-un haos desăvârşit. Raport halucinant al salvamontiştilor clujeni
de S.T.    |    22 Ian 2014   •   18:05

Salvamontiştii clujeni spun că întreaga operaţiune de salvare, care a durat multe ore şi a implicat foarte mulţi oameni, s-a desfăşurat într-un haos desăvârşit. Nimeni nu a centralizat informaţiile, iar acestea, dacă veneau, nu ajungeau apoi la cei implicaţi.

Alessandra Stoicescu a prezentat miercuri, la "100 de minute", raportul de activitate al celor de la Salvamont Cluj.

La 16.46, la jumătate de oră după apelul la 112, şeful salvamont i-a alertat că a fost un accident, dar nu le-a oferit detalii.

În următoarea oră, Salvamont Cluj vorbeşte la tefefon cu 112 ca să afle detalii şi cu echipele salvatoare ca să le alerteze.

La 17.50, 13 salvatori montani pleacă spre zonă, la Poiana Horea, şi se împart în două echipe. După două ore de la apelul iniţial, coordonatorul uneia dintre echipa încearcă să afle mai multe despre aria de prăbuşire şi face o teleconferinţă cu medicul Zamfir.

Bâjbâiala autorităţilor şi lipsa de comunicare între instituţiile statului a costat două vieţi.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.200 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studentă şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de un localnic, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi alţi localnici.

Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "100 de minute cu Alessandra Stoicescu".


×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close