Patinoarul în aer liber din Drumul Taberei a fost deschis
Vor patina pe o suprafaţă de 1.800 de metri pătraţi, maximul acceptat pentru un patinoar. Gheaţa are o grosime de şapte centimetri iar două instalaţii uriaşe de răcire zbârnâie neîncetat pentru ca patinele să alunece cu uşurinţă.
?În primul rând agregatele de răcire care sunt de producţei americană, probabil sunt unice în România?, a declarat Iulian Burcescu, directorul patinoarului.
Cele două instalaţii au costat 600.000 de euro. Pot întreţine gheaţa chiar dacă la soare sunt 40 de grade celsius însă consumă curent cât un cartier întreg. Aşa că patinoarul va funcţiona doar până în martie. Suficient, spune proprietarul lui, pentru ca în 25 ani să-şi recupereze milionul de euro.
Oricine poată învăţa să patineze cu cel mult zece ore de practică iar preţul biletului de intrare este deocamdată acelaşi de anul trecut.
Observator
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






http://wfs.ro/dfda5 patinoar in cluj