Antena 3 CNN Actualitate Poliţiştii craioveni au destructurat o reţea de prostituţie cu minore. Opt persoane au fost reţinute

Poliţiştii craioveni au destructurat o reţea de prostituţie cu minore. Opt persoane au fost reţinute

Poliţiştii craioveni au destructurat o reţea de prostituţie cu minore. Opt persoane au fost reţinute
Sursa foto: Foto: activerain.com
de S.T.    |    02 Noi 2012   •   13:12

Opt persoane au fost reţinute după ce poliţiştii craioveni au oprit în trafic trei taximetre în care se aflau nouă fete, între care două minore, ce urmau a fi duse la un hotel unde le aşteptau clienţi racolaţi de proxeneţi.

"Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane şi procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale - IGPR, au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori prin exploatare sexuală, prostituţie şi proxenetism, activităţi infracţionale desfăşurate în judeţele Dolj şi Olt", informează, vineri, Poliţia Română.

La data de 31 octombrie, în jurul orei 23.00, poliţiştii au oprit trei autovehicule pe raza municipiului Craiova, în interiorul cărora au fost depistate nouă persoane de sex feminin, dintre care două minore, ce urmau să fie transportate la un hotel, în vederea exploatării sexuale.

Totodată, într-unul dintre cel e trei autovehicule, a fost depistată şi Sanda C., de 47 de ani, din Craiova, judeţul Dolj, suspectată de traficarea mai multor minore şi tinere.

Potrivit poliţiştilor, membrii grupului infracţional organizat au exploatat sexual, în perioada 2010 - 2012, peste 20 de victime, unele dintre acestea minore, obţinând venituri ilegale de peste 70.000 de euro.

Persoanele identificate au fost prezentate procurorilor din cadrul DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale corespunzătoare.

Faţă de membrii grupului infracţional organizat se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de persoane, trafic de minori, prostituţie şi proxenetism.

×
Subiecte în articol: Craiova proxeneti
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close