Într-o conferinţă de presă susţinută la Casa Albă marţi, înainte de plecarea la Forumul Economic Mondial de la Davos, preşedintele american Donald Trump a vehiculat posibilitatea ca laureata Nobel pentru pace, Maria Machado, să fie implicată în ţara ei, Venezuela, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
„Am fost atât de pornit împotriva Venezuelei, acum iubesc Venezuela. Au colaborat cu noi foarte bine. A fost atât de frumos. Iar o femeie incredibil de drăguţă a făcut un lucru foarte incredibil, aşa cum ştiţi, în urmă cu câteva zile.
Discutăm cu ea şi poate o putem implica într-un fel. Mi-ar plăcea mult să pot face asta, Maria, poate putem face asta”, a spus el, referindu-se doar cu prenumele la opozanta venezueleană pe care a primit-o la Casa Albă joia trecută.
Machado i-a oferit atunci lui Trump medalia ei Nobel. Comitetul norvegian care acordă Premiul pentru Pace a declarat că doar obiectul fizic poate fi transferat, nu şi distincţia.
Venezuela este condusă în prezent de vicepreşedinta Delcy Rodriguez, ca interimară, după ce preşedintele Nicolas Maduro şi soţia acestuia au fost arestaţi în cursul unei operaţiuni militare a SUA în 3 ianuarie şi duşi la New York, unde vor fi judecaţi, în arest, sub acuzaţii care includ traficul de droguri.
La un an de când președintele american Donald Trump și-a preluat cel de-al doilea mandat la Casa Albă, contextul internațional a fost marcat de tensiuni, conflicte și reașezări geopolitice majore.
Considerat una dintre cele mai importante figuri politice ale lumii, liderul de la Casa Albă a reușit într-un singur an să imprime o direcție radical diferită politicii americane, cu efecte resimțite la nivel global.