Antena 3 CNN Actualitate Proteste la Iaşi şi Ţăndărei faţă de intenţia Ministerului Sănătăţii de a comasa spitalele

Proteste la Iaşi şi Ţăndărei faţă de intenţia Ministerului Sănătăţii de a comasa spitalele

Proteste la Iaşi şi Ţăndărei faţă de intenţia Ministerului Sănătăţii de a comasa spitalele
Sursa foto: Foto: Video News
12 Feb 2011   •   18:29

Proteste faţă de planul Ministerului Sănătăţii de a comasa unele spitale si a desfiinţa altele. Un protest a avut loc la spitalul Sf. Ioan din Iaşi. Peste 300 de persoane au protestat şi în faţa primăriei din Ţăndărei, Ialomiţa.

Ieşenii care au vrut să li se alăture protestului medicilor de la Spitalul de Urgenţă din Iaşi nu au avut voie să intre în incinta unităţii. Ba mai mult, şi cei care acuzau probleme medicale şi aveau nevoie de consultaţia unui medic au fost opriţi la poarta spitalului.

Mai mulţi medici şi pacienţi au protestat sâmbătă la Iaşi împotriva deciziei Ministerului Sănătăţii de a desfiinţa Spitalul de Urgenţe "Sf Ioan".

Ieşenii au vrut să protesteze alături de medicii de la Spitalul de Urgenţă, însă paznicii unităţii le-au interzis accesul. Nici oamenilor care au avut nevoie de un medic nu li s-a permis să intre.

Până la urmă, la insistenţele medicilor din spital, paznicii au dat voie oamenilor care aşteptau la poarta spitalului să intre în unitate.

La Iaşi s-au strâns, sâmbătă, zeci de semnături prin care ieşenii nu sunt de acord cu viitoarea comasare a spitalelor din oraş. Oamenii speră că vor convinge Ministerul Sănătăţii să nu desfiinţeze până la urmă Spitalul de Urgenţă.

Peste 300 de persoane au protestat şi în faţa primăriei din Ţăndărei, cerând Ministerului Sănătăţii să revină asupra deciziei de transformare a spitalului din localitate în cămin de bătrâni.

Oamenii se plâng că nu îşi permit să ajungă până la spital la Bucureşti, fie din lipsă de bani, fie pentru că sănătatea nu le permite să bată atâta drum.

 

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close