Antena 3 CNN Actualitate Roantanamo: închisorile CIA din România, un puzzle secret

Roantanamo: închisorile CIA din România, un puzzle secret

Roantanamo: închisorile CIA din România, un puzzle secret
Sursa foto: Foto: antena1.ro
de M.Z.    |    30 Ian 2013   •   20:41

Implicarea României în programul secret al închisorilor CIA este la această oră secretul cel mai bine păzit în ţara noastră. Ani la rând, toţi demnitarii români au negat existenţa unui centru clandestin de detenţie al CIA. Singura anchetă oficială din ţara noastră a ajuns la aceeaşi concluzie. Urmăriţi detalii şi informaţii despre locul secret în care ar fi fost ţinuţi suspecţii de terorism.

Echipa Observator îţi prezintă, în exclusivitate, Roantanamo - închisorile CIA din România - un serial realizat de George Colgiu şi Dan Gecui, împreună cu Ştefan Cândea de la Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie.

Un fost agent CIA a declarat că închisoarea din România a existat. Nimeni nu i-a urat bun venit la Bucureşti. Printre cei menţionaţi de presă şi anchetatori privaţi că ar fi ajuns la noi sunt lideri de top ai al-Qaeda. De la Sheikh Mohamed, arhtitecul atacurilor de la 11 septembrie 2001, sauditul Al Nashiri implicat în atentatul împotriva distrugătorului USS Cole, şi până la libianul Abu Faraj al-Libi, numărul trei în al-Qaeda şi cel care ar fi ajutat CIA să-l prindă pe Ossama bin Laden.

Sunt informaţii respinse până acum de toţi oficialii români. Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională din acei ani, Ioan Talpeş, este primul oficial român care recunoaşte existenţa unui parteneriat cu CIA. Unul care a presupus şi oferirea unor locaţii secrete. Unul în care partea română a închis ochii.

Detaliile le cunoşteau o mână de oameni. Şase generali din serviciile de informaţii au avut acces la aceste secrete bine ascunse.

Dovezile obţinute de noi arată clar că avioanele CIA au folosit aeroportul Băneasa. Şi că nu erau goale, existând un flux de pasageri la bordul acestora. Ce s-a întâmplat cu aceşti pasageri misterioşi, puţini ştiu. Bine protejate de la sosire până la plecare de agenţii SRI, erau ferite tot timpul de ochii indiscreţi ai angajaţilor aeroportului.

Unde erau duşi suspecţii de terorism din avioanele care au aterizat pe Băneasa?
După doi ani de căutări, informaţiile şi indiciile ne-au condus către un grup de depozite învecinate cu aeroportul Băneasa. Strada Heliului este într-o zonă cunoscută şi aflată permanent sub supravegherea Serviciului Român de Informaţii din cauza riscurilor teroriste. Depozitele sunt deţinute de doi cetăţeni străini, Carol F. şi Mohamed H., pe care surse din anchetă îi indică drept foşti colaboratori ai SRI.

Există şi informaţii că al doilea personaj ar fi fost chiar agentul actualului număr doi din ierarhia SRI şi fost şef al Brigăzii Antiteroriste, generalul Florian Coldea.

Iniţial fabrici de alcool, depozitele au fost abandonate din 2002, cel puţin în scripte. Cei doi proprietari nu au putut să ne furnizeze date credibile cu privire la activitatea depozitelor după acest an. În perioada în care, la Bucureşti, ar fi funcţionat închisoarea. Timp de doi ani, din toamna anului 2003.

Din septembrie 2003, încep să sosească avioanele CIA pe Băneasa. Doi ani au aterizat pe acest aeroport, într-o serie de escale fără logică. Singura explicaţie ar putea fi existenţa acestei închisori a CIA.

28 iunie 2005, noaptea, aeroportul Otopeni. În mare secret sosesc trei înalţi oficiali americani: Kyle Foggo - director executiv al CIA şi arhitectul programului de închisori secrete americane - Anthony John Rizzo, consilierul juridic al agenţiei de informaţii, şi Brian Patrick Murray - reprezentant al Procuraturii Generale americane. Au stat o singură zi la Bucureşti şi au avut întâlniri cu şefii SRI şi cu ofiţerii CIA implicaţi în operaţiunea secretă. O vizită care întăreşte ipoteza existenţei închisorii secrete la Bucureşti.

La depozitele de lângă aeroportul Băneasa, urmele au fost şterse între timp. E greu de urmărit traseul numeroaselor firme care au funcţionat oficial aici. Cu cifre de afaceri modice, pentru a nu atrage atenţia, au fost vândute unor cetăţeni din Egipt, Irak şi Pakistan.

Căutările noastre au indicat faptul că pe numele lor au existat afaceri doar în România. Aceşti cetăţeni străini nu există însă şi în ţările de origine.

Unul din proprietarii depozitelor a refuzat un interviu pe această temă şi neagă orice amestec. Curios însă, în cursul unei convorbiri telefonice, când am menţionat implicarea serviciilor secrete în acea locaţie, proprietarul a făcut imediat, din senin, legătura cu reţeaua teroristă.

Şefa comisiei parlamentare care a investigat activitatea CIA acum câţiva ani, Norica Nicolai, este în continuare sceptică.

Toate informaţiile şi documentele indică faptul că România a fost o piesă importantă în programul american al închisorilor secrete. Un puzzle care se recompune astăzi din mii de piese. Multe se află în afara României, în ţări precum Polonia sau Lituania. În căutarea acestora, am trecut graniţa spre aceste ţări, aliaţi fideli ai Statelor Unite.

CITEŞTE PE A1.RO ÎNTREGUL ARTICOL CU PRIVIRE LA ÎNCHISORILE C.I.A. DIN ROMÂNIA


Observatorul şi Centrul Român pentru Jurnalism de investigaţie au încercat să scoată la lumină aceste complicităţi. În fiecare seară vedeţi la Observator un serial-anchetă exclusiv - Roantanamo: închisorile CIA din România.





×
Parteneri
Marcel Ciolacu, prezentat ca "viitorul preşedinte al României"
x close